Contracte de 83 de milioane de euro, semnate ieri, pentru judeţul Neamţ

Spitalul Judeţean – paviloanele boli interne, oncologie şi radioterapie intră în reabilitare
Alte 16 localităţi au semnat pentru obiectivele derulate prin PNDL II
Ieri, Consiliul Județean Neamț a semnat noi contracte care se finanțează prin PNDL II privind obiective de pe teritoriul județului. Evenimentul a avut loc după doar două luni de la parafarea unor contracte anterioare, care erau în valoare de circa 83 milioane de euro.
Din partea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a participat ministrul secretar de stat, Adrian Gâdea, care a declarat:
”Mulțumesc prietenului meu, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, pentru invitația de a fi astăzi aici, un județ cu oameni harnici, gospodari, care merită investiții de o asemenea amploare. Acest program a apărut în 2013, pe vremea când vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale era Liviu Dragnea, iar prima etapă s-a încheiat în 2016. În acea etapă, județul Neamț a beneficiat de o alocare de 566 milioane pentru 193 obiective de investiții, mare parte finalizate, altele se încheie în 2018 și 2019. Absorbția pe PNDL prima etapă este una bună față de alte județe, de peste 70%. Etapa a doua a început în anul 2017 și se va încheia în anul 2020, iar județul Neamț a beneficiat de o alocare de 806 milioane, pentru 180 investiții, din care până astăzi am semnat pentru 154 de contracte. Diferența este în analiză și, în perioada următoare, vor fi semnate și acestea. Județul Neamț este primul care va încheia procedura semnării contractelor. Neamț este și județul cu cel mai mare număr de obiective și ca valoare de finanțare. Din toate, 57 revin Consiliului Județean, însumând 323 milioane”
În bugetul anului 2017, au fost alocate sume pentru 97 de obiective de investiții, vizând în principal dezvoltarea infrastructurii rutiere precum și realizarea/dotarea unităților sanitare, fiind demarate procedurile de întocmire a documentațiilor tehnico-economice și propuse spre finanțare prin Programul național de dezvoltare locală.
În luna noiembrie 2017, în prezența domnului viceprim-ministru Paul Stănescu, au fost semnate contracte de finanțare de peste 83 milioane de euro, iar astăzi a continuat semnarea altor 13 obiective propuse de Consiliul Județean Neamț, după cum urmează:
în domeniul Sănătății – Pavilion secții medicale, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, care va avea un total de 294 de paturi; valoarea investiției este de circa 54 milioane de lei – 11,612 milioane de euro, din care 51 milioane lei provin de la bugetul de stat și diferența de la bugetul local. După realizarea acestui nou pavilion vor fi mutate în el toate secțiile care funcționează acum în cadrul Spitalului Vechi, clădire care nu mai prezintă siguranță în exploatare, conform datelor din expertizele existente.
În domeniul Infrastructurii rutiere, s-au semnat 12 contracte – unul pentru drumul județean care leagă comunele Mărgineni și Dochia – și alte 11 contracte de reabilitare/modernizare poduri, care prezintă deficiențe grave în exploatare. Aceste poduri se regăsesc pe drumurile județene de pe teritoriul comunelor Tazlău (2 poduri), Stănița (2 poduri), Valea Ursului (1 pod), Bozieni (1 pod), Bahna (1 pod), Borca (4 poduri).
„Vreau să mulţumesc colegilor mei din Consiliul Judeţean, cei care au făcut posibil ca noi să avem aceste investiţii. Rolul nostru este să reuşim să finalizăm aceste contracte. Perioada prin care trec eu, personal, acum, nu este o perioadă uşoară, dar asta nu mă va face să dăm înapoi. Avem obligaţia să mergem înainte. Cetăţeni aşteaptă determinare. Să facem ce am promis. Am promis că vom moderniza acest judeţ, şi asta fac. Îmi doresc ca peste doi ani de zile să se spună că am fost un om serios”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene.

În perioada următoare vor fi supuse licitației publice execuția obiectivelor finanțate prin PNDL, celelalte care nu au fost cuprinse până în prezent, dar care au întocmite documentațiile tehnico-economice din bugetul local. Acestea vor fi incluse în program, în funcție de importanța lor și în limita diferențelor financiare neutilizate în urma licitațiilor publice. De asemenea, se are în vedere contractarea unui împrumut de pe piața bancară, pentru a duce la îndeplinire întregul program de dezvoltare a infrastructurii rutiere a județului Neamț.
Tot astăzi, 16 unități administrativ-teritoriale din județul Neamț au semnat, prin reprezentanții lor, contractele de finanțare pentru obiective care beneficiază de finanțare în cadrul PNDL 2017-2020. Au participat reprezentanții municipiului Piatra Neamț și ai comunelor Zănești, Bârgăoani, Rediu, Țibucani, Mărgineni, Borca, Grumăzești, Piatra Șoimului, Tașca, Dochia, Gârcina, Bălțătești, Dămuc, Bahna și Brusturi..
Contractele semnate joi, 25 ianuarie, sunt în valoare de 67 milioane de lei, ceea ce înseamnă 14,5 milioane de euro.
M.O.T.