Florin Homea (40 de ani), alias Mijalău, din Roman, a fost condamnat ieri definitiv la o pedeapsă de doi ani şi jumătate închisoare pentru ultraj şi contrabandă cu ţigări. Curtea de Apel Bacău i-a respins ieri recursul declarat de inculpat faţă de sentinţa dată în luna octombrie de Judecătoria Roman. Magistraţii curţii au mai decis ca inculpatul să achite pe lângă cei 3.315 lei despăgubiri către Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, dobânzile şi majorările de întârziere aferente până la stingerea datoriei. Suma reprezintă contravaloarea celor 300 de pachete de ţigări netimbrate de provenienţă Ucraina care au fost găsite în maşina lui Florin Homea de un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic în data de 14 mai 2014. Acesta a tras pe dreapta, dar în momentul când poliţistul l-a întrebat ce e cu ţigările de pe bancheta din spate, bărbatul a accelerat şi a plecat cu agentul agăţat de maşină. L-a târât vreo 50 de metri până când colegul poliţistului şi o altă maşină au reuşit şi l-au blocat pe cel care voia să o şteargă. Acum, Florin Homea trebuie să-I achite agentului principal Claudiu Constantin Panaite daune în valoare de 3.000 de lei.
Florin Homea a mai fost prins cu ţigări netimbrate în luna martie 2014, când avea asupra lui 560 pachete de ţigări ruseşti.
C.I.