Şi-au dat mâna pentru contor
Păgubosul şi ineficientul sistem comunist ce a pângărit istoria acestei ţări timp de aproape 50 de ani a lăsat urme adânci şi greu de înlăturat şi în modul de organizare a traiului în asociaţiile de proprietari, fostele de locatari.
Dacă principiul contra naturii: „de la fiecare după capacitate şi fiecăruia după nevoi” ridicat la mod de trai în comunitate a dus la apariţia unor situaţii dramatice când majoritatea bună-platnică suferea din cauza unuia sărman sau, mai grav, a unui nesimţit, iată că la Roman se încearcă un prim pas în sens prin separarea contorizării consumului de apă.
„Actualmente, fiecare condominiu (Stăpînire împreună cu altul. Loc stăpînit împreună cu altul – conform definiţiei DEX-ului Limbii române ) este branşat la sistemul public de distribuţie apă potabilă printr-un branşament, consumul de apă pentru întregul ansamblu rezidenţial fiind măsurat printr-un contor general montat la capătul branşamentului într-un cămin de contor sau în subsolul imobilului. După contorul general, instalaţia interioară comună asigură distribuţia apei în apartamente. … Condiţiile descrise nu pot să asigure acurateţea repartizării costurilor pe apartamente, existând numeroase cazuri de necorelare a consumului realizat şi a costurilor repartizate pe apartament, inechităţi care generează nemulţumiri în rândul utilizatorilor şi consum de resurse din partea operatorului” se arată în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de hotărâre privind numirea unei Comisii pentru întocmirea Regulamentului Local de facturare şi contorizare individuală a consumului de apă.
Acest proiect a ajuns în această etapă datorită unei iniţiative a consilierilor locali, Vasile Mocanu şi Vasile Bogdan Savin care au fost sprijiniţi şi susţinuţi şi de primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. Deoarece această propunere se încadrează în prevederile Legii 241 din 2006 republicată (Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare) miercuri, 18 decembrie, în cadrul şedinţei festive a Consiliului Local al Municipiului Roman se va supune dezbaterii stabilirea componenţei Comisiei pentru redactarea unui Regulament Local de facturare şi contorizare individuală a consumului de apă care va avea şapte membrii.
Dan VASILIU
De cand asteapta romascanii acest lucru,sa fie intr-un ceas bun! Dar trebuie sa inteleaga si locatarii ca trbuie sa faca si ei un efort financiar pentru instalatiile interioare separat pentru fiecare apartament asemanator cu cel pentru alimentare cu gaz.