Consiliul Județean vrea să valorifice „Fenomenul lebedele“

discutii lebede1Conducerea Consiliului Județean Neamț a luat decizia ca în perioada următoare, în colaborare cu administrația locală din comuna Pângărați, să rezolve o problemă importantă pentru mulți dintre nemțenii iubitori de natură și nu numai: să amenajeze parcarea de pe malul lacului, devenită loc de popas în special pentru cei care vor să admire lebedele de pe luciul apei. Ideea se va materializa și în alte locuri din județ, unde sunt deja parcări publice, dar care au ajuns paragină din cauza dezinteresului responsabililor de întreținerea lor și a neglijenței turiștilor față de posibilitatea de a sta într-un loc curat.

Începutul acestor amenajări va fi la Pângărați și pentru asta a avut loc, la Consiliul Județean, o întâlnire cu responsabilii de derularea de proiecte din CJ, cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în protejarea mediului, autorități publice locale și județene. Printre participanți s-a numărat și deputatul Vlad Marcoci, unul dintre cei patru parlamentari care vor iniția legislația referitoare la înființarea Agenției Naționale de Arii Protejate. Documentul va fi de maximă importanță pentru județul Neamț, având în vedere specificul zonei noastre și ariile protejate existente. „Vrem să avem o lege funcțională și nu una care să ne împiedice să facem treabă! Important e să nu lăsăm lucruri la voia întâmplării, ci să le putem stăpâni și controla, să putem interveni fără prea multe demersuri și pierderi de timp. Lucrurile acestea se stabilesc prin discuții clare, cum e cazul de față, nu cum s-a întâmplat când s-au stabilit limitele Parcului Național Ceahlău, din birou, astfel că s-au trezit oamenii că le trece prin curți granița parcului“, a declarat deputatul Vlad Marcoci.

După discuții aplicate pe ceea ce înseamnă legislația în acest domeniu, s-a discutat concret despre parcarea de la Pângărați. „Cât mai curând vom începe amenajarea acelei parcări, pentru că este situată la drum național foarte tranzitat și este tot timpul loc de popas pentru turiștii care trec prin zonă, fiind atrași de lebedele și rațele de pe lac. După ce o vom pune la punct, vom putea exploata «Fenomenul lebedele»! Va asigura Consiliul Județean mobilier pentru locul respectiv, vom pune pubele ca să fie loc de depozitat gunoiul, să nu mai fie dus de vânt în lac și în vegetația de pe malul apei și poate vom instala și o cameră video, ca să putem supraveghea într-un fel ordinea de acolo, pentru că, din păcate, se întâmplă să se distrugă intenționat unele bunuri ori să se împrăștie gunoaiele voit. De asemenea, am putea instala și o lunetă, prin care cei interesați să poată vedea ce se întâmplă la distanță“, a declarat Daniel Vasiliu Macovei, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

Președintele Emilia Arcan a adăugat că astfel de amenajări vor apărea în mai multe zone pitorești din județ, legislativul județean asociindu-se, de curând, cu câteva comune cu care are în plan să deruleze un proiect pentru punerea în valoare a Lacului Izvorul Muntelui, dar vor urma și altele. „Amenajările de parcări publice sunt lucruri simple, care puse la punct au efect nemaipomenit! Vom identifica mai multe astfel de locuri unde să asigurăm condiții pentru cei care vor să se bucure de minunățiile naturii din județul Neamț. E și acesta un mod de a atrage turiștii, pentru că vor avea un loc în care să poposească, să savureze un ceai, să admire priveliștea“, a declarat președintele CJ Neamț, Emilia Arcan.