Consiliul Județean vrea să repare scara care duce pe vârful Toaca

Unul dintre cele mai frumoase trasee montane din masivul Ceahlău este cel care urcă de la Cabana Fântânele spre Vârful Toaca. Amatorii de drumeții montane trebuie să știe, însă, că scara de lemn formată din 400 de trepte, construită pe cel mai înalt punct din Ceahlău în anii ’70 pentru a proteja solul, este impracticabilă. Turiștii pot urca pe Toaca numai pe o cărare neamenajată care asigură legătura între platoul superior al muntelui şi vârf.

Consiliul Județean (CJ) Neamț intenționează să refacă scara din lemn construită în urmă cu mai bine de patru decenii.
”Noi am făcut un deviz de calcul, e vorba de vreo 500.000-600.000 de lei. Scările sunt impracticabile, turiștii urcă pe vârful Toaca pe o cărare îngustă și există pericol de accidente. Reabilitarea scării trebuie făcută cu grijă, materialul utilizat trebuie să fie de calitate, să reziste la variații mari de temperatură și să nu fie alunecos”, a spus Dan Manoliu, vicepre-ședintele CJ Neamț.

Ingrid CIOFOAIA