Cel de al șaptelea vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasiliu Macovei, a pierdut, ieri, funcția și mandatul, ca urmare a migrației sale politice către PNL.
Legislativul județean 2012-2016 a avut, ieri, penultima ședință ordinară, ultima fiind programată la începutul lunii iunie, înainte de alegeri. Altfel, ședință neașteptat de cuminte, acum, în plină campanie electorală, doar câteva replici între președinta Emilia Arcan(PSD) și consilierul Cristian Tapalagă (PNL), condimentând, altfel cu umor, ședința: „Nu avem opoziție?!“, s-a mirat Emilia Arcan. „Ne păstrăm pentru ultima ședință, dar ar fi bine să vă obișnuiți să lucrați din opoziție“, a spus Tapalagă, replică pe care nici șefa CJ n-a iertat-o.
Actualul legislativ a avut particulărități unice pentru istoria CJ de după decembrie 1989: a avut trei președinți, unul decedat – Culiță Tărâță, altul demis – Constantin Iacoban, deși termenul nu este tocmai cel mai fericit, și cel de al, treilea, în funcție, ales dintre cei doi vicepreședinți, Emilia Arcan.
Cel puțin 10 consilieri din 35 nu au dus mandatul la bun sfârșit. Alți trei au murit: președintele, Ioan Spiridonescu și Neculai Andone.
Au fost 7 vicepreședinți: Gabriel Farcaș – plecat în SUA, Mihai Fărcășanu – condamnat, în închisoare, Andrei Ignat – pierdut sprijinul politic PNL, Gabriel Vișan – schimbarea raportului de forțe politice, Dan Manoliu, în funcție, Emilia Arcan – devine președintă, Daniel Macovei Vasiliu – pierde mandatul în ședința din 18 mai.
Este și legislativul județean cu cele mai mari schimbări politice: APEL (PDL/UNPR/PNȚCD/PPDD) se rupe: PDL se autodizolvă în consilieri deveniți independenți; USL (PNL/PSD) se rupe și cele două formațiuni devin oponente; PPDD fuzionează cu UNPR; Gabi Pavăl, inițial PNL, din 2012 PDL, apoi UNPR, se hotărăște, în sfârșit: PSD.
Ultima ședință se anunță, totuși, a avea un caracter de festivitate, dacă nu cumva campania electorală, atunci aproape de final, nu-și va arăta colții chiar în întâlnirea de rămas bun.
Mariana OLTEAN TUDOSE