Consiliul Judeţean Neamţ administrează Parcul Naţional Ceahlău încă 6 luni

Consiliul Judeţean Neamţ are toate şansele să devină administrator unic al Parcului Naţional Ceahlău şi al Sectorului de Protecţie al ariei Aviafaunistice, în total o suprafaţă de 28.000 de hectare. Acest lucru se poate întâmpla însă peste jumătate de an pentru că deocamdată Ministerul Mediului a aprobat, administrarea provizorie a parcului de către Consiliul Judeţean, în asociere cu Agenţia de Mediu.

Între timp Consiliul Judeţean şi administraţia Parcului Naţional Ceahlău adună documente şi caută soluţii pentru obţinerea atribuirii prin licitaţie, pentru o perioadă de 20 ani a administrării Parcului Naţional Ceahlău doar de către legislativul nemţean. În acest fel Consiliul Judeţean Neamţ ar fi al doilea din ţară care administrează singur un parc naţional de asemenea proporţii.

“Aşteptăm apariţia normelor în baza cărora se poate participa la licitaţie. Important este că s-a putut prelungi acestă administrare a parcului de către noi, pentru că la data de 31 mai a expirat protocolul, iar legea trebuia respectată. Ministerul Mediului, prin Agenţia Judeţeană de Mediu, a decis ca lucrurile să rămână neschimbate pentru următoarele 6 luni, deşi cred că în trei luni se încheie perioada de provizorat şi se pot depune documentele pentru a se prelua în administrare numai de către Consiliul Judeţean, a Parcului Naţional Ceahlău şi a Sectorului de Protecţie al Ariei Aviafaunistice. Consiliul Judeţean Neamţ este interesat să păstreze această administrare, iar dacă va fi aşa trebuie găsit un plan de management care să fie aplicat integrat”, a declarat Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Potrivit directorului Parcului Naţional Ceahlău, Constantin Gavrilescu, după semnarea prelungirii acordului de asociere cu Agenţia de Mediu pentru administrarea parcului urmeză elaborarea modificărilor legislaţiei privind atribuţia şi darea în administrare a ariilor protejate.
“Apoi se va prezenta la nivel de minister lista cu ariile protejate din toată ţara, iar după aceea, în termen de 30 de zile se anunţă demararea procedurii de depunere a ofertelor din partea celor interesaţi să administreze acele arii.
Parcul Naţional Ceahlău are o suprafaţă de peste 7000 de hectare. Comasat cu Sectorul de Protecţie al Ariei Aviafaunistice ar avea în total aproximativ 28.000 de hectare, iar din această suprafaţă, aproximativ 1, 1% se află pe teritoriul judeţului Harghita, zona Tulgheş”, a explicat Constantin Gavrilescu, director al Parcului Naţional Ceahlău.
Pe teritoriul României există 28 de parcuri naţionale. Dintre acestea 22 sunt administrate de Regia Naţională a Pădurilor, deşi de curând, RNP a renunţat la administrarea a trei dintre aceste parcuri.

(I. Ştefănescu)