Ședința ordinară a Consiliul Județean de ieri, 31 octombrie, a fost o ședință rapidă – și ar fi fost și mai rapidă dacă Neculai Pușcașu, agaman în Apa Serv, nu ar fi „rezumat“ ad litteram o informare privind Apa Serv, la rubrica Diverse. Din cel 21 de proiecte inițiate s-au făcut 29, în cea mai mare parte a lor votate și de liberali, mai puțin proiectul privind revocarea administratorilor Troleibuzul.
Oana Bulai a demisionat din Consiliul Județean, Viorel Marian, noul consilier
Oana Bulai și-a depus demisia din Legislativul nemțean, iar locul a și fost vacantat, ieri, în plenul ședinței de Consiliu Județean. Următorul pe lista PSD este Viorel Marian, care a depus jurământul la al doilea proiect de hotărâre. „Bun venit, sper ca pregătirea și mintea dumneavoastră să le puneți în slujba cetățenilor“, a spus președintele Ionel Arsene, după depunerea jurământului.
Două cooperări cu raioane din Basarabia
Sub denumirea de „Înțelegeri de Cooperare“, județul Neamț s-a înțeles ieri cu raioanele Anenii Noi și Dădușeni din republica Moldova. Mai detaliată, cooperarea cu Anenii Noi cuprinde mai multe obiective, începând de la administrația publică, prin schimburi de experiență și vizite reciproce, continuând cu domeniul cultură, din care, bineînțeles, nu puteau lipsi festivalurile și manifestările privind promovarea valorilor comune.Educație, turism, formare profesională, probleme economice, chiar și cooperare internațională au întregit un protocol mai larg, care are chiar și termeni de „denunțare“: de regulă, amiabilă, pe cale directă, ori prin notificare.
Asociere cu Poliția Locală
Consiliul Județean Neamț va furniza Poliției Locale Piatra Neamț 6 camere video în vederea monitorizării cadrului infracțional și contravențional în cartierul de locuințe sociale Văleni II. Asocierea s-a făcut ieri, între Legislativul Județean, Primăria Piatra Neamț, Poliția Municipală șiPoliția Locală, fiecare cu propriile obligații: cum Legislativul dă camerele, Primăria Piatra Neamț trebuie să asigure avizele pentru montarea lor, dar și cheltuielile cu aceste montări, precum și cele de după instalare: curent electric, internet etc.Polițiștii de la Municipiu îi va sprijini pe cei de la Locală, în timp ce aceștia nu trebuie decât să-și facă treaba.
Sponsorizare pentru Childrenforever
Aleșii județeni au aprobat, ieri, suma de 10.000 de lei pentru Asociația ChildrenForever, în vederea participării la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional Cântec de Stea, desfășurat în perioada 9-15 decembrie. „Acest festival se dorește a fi un preambul al sărbătorilor de iarnă care reunește colindele, muzica ușoară cu specific de iarnă interpretate de copii între 5 și 18 ani, artă fotografică din Neamț“, spune expunerea de motive a inițiatorului.
Se negociază chiria pentru Centrul de Informare din Parcul Ceahlău
Consilierii județeni Andreea Todiriță, Gabriel Pavălși Alexandru Mihai fac parte din comisia de negociere cu SC Durăul SA, pentru stabilirea chiriei pe suprafața de 584 de mp pe care este amplasat centrul de Documentare și Informare a Parcului Național Ceahlău. După ridicarea imobilului în care funcționează acest centru, s-a constatat că s-a construit nu pe proprietatea comunei Ceahlău, ci pe cea a societății Durăul SA, care cere acum un preț de 10 ori mai mare decât cel stabilit de expertul evaluator. Prima negociere a fot ratată, iar proprietarul revine cu oferta supradimensionată de 2,50 euro pe metru pătrat. (M.O.T.)