Consilierii judeţeni vor decide cine-l va înlocui pe Gheorghe Vasiloiu

sed cj

* Şi spitalul judeţean va fi în atenţia consilierilor judeţeni?

Consilierul Judeţean Dan Vasile Constantin s-a declarat dezamăgit de faptul că deşi Spitalul Judeţean Neamţ, al cărui preşedinte al Consiliului de Administraţei este, are nevoie de medici şi asistenţi, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din această lună a Consiliului Judeţean Neamţ nu a fost introdus pe ordinea de zi şi proiectul care viza organigrama şi statul de funcţii al SJU Neamţ.

Optsprezece proiecte de hotărâri vor trebui să dezbată consilierii judeţeni în plenul şedinţei Consiliului Judeţean Neamţ care este anunţată pentru data de 24 iunie, la ora 12.00.

Primul proiect înscris pe ordinea de zi este cel ce priveşte declararea ca vacant, pentru a şasea sau a şaptea oară, a postului de consilier judeţean ocupat până la începutul lunii ianuarie de consilierul Gheorghe Vasiloiu, iar restul proiectelor vizează aprobarea modificării organigramelor şi a statelor de funcţii ale mai multor instituţii subordonate Consiliului Judeţean Neamţ sau aprobarea unor asocieri între legislativul nemţean şi diverse asociaţii, în vederea punerii în practică a mai multor proiecte de interes judeţean.

Cât priveşte organigramele şi statele de funcţii ale respectivelor instituţii, consilierul PSD Dan Vasile Constantin spune că nu înţelege de ce Spitalul Judeţean de Urgenţă nu a fost inclus pe ordinea de zi, în privinţa organigramelor.

„Puteau să intre pe ordinea de zi, atât aprobarea modificării organigramei şi statului de funcţii ale SJU cît şi rectificarea bugetului Spitalului Judeţean. Aveau avizul Consiliului de Administraţie, este adevărat că este unul consultativ, dar noi l-am dat. Este nevoie de doi medici pentru secţia psihiatrie şi de personal cu studii medii. În plus nu văd de ce nu s-a pus rectificare bugetului SJU, la capitolul cheltuieli de funcţionare. Este vorba de aproximativ 280 de mii de lei, proveniţi din sponsorizări, dar care nu pot fi folosiţi fără aprobarea Consiliului Judeţean. Era corect ca cele două proiecte să fie introduse. Poate totuşi vor intra în şedinţa de pe 24”, a declarat Dan Vasile Constantin, consilier judeţean şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Neamţ.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii judeţeni vor fi informaţi cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecţia Copilului Neamţ privind situaţia copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, a copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, a gravidelor în risc social şi a activităţii de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuşi riscului de a fi părăsiţi în unităţile sanitare reîntorşi în familie, pentru anul 2013. De asemenea va fi prezentat şi un raport  privind cazurile de copii care au săvârşit acte cu caracter penal, dar care nu răspund penal, în anul 2013 şi primul semestru din anul 2014.(I. Ştefănescu)