În zilele de 27-28 mai 2016, la Colegiul Național „Petru Rareș“ din Piatra Neamț, s-a desfășurat Congresul de Informatică Aplicată pentru Învățământul Preuniversitar. În cadrul acestui congres au avut loc concursuri, conferințe și ateliere de lucru pe diferite teme legate de utilitatea informaticii în viața cotidiană. Ideea proiectului a venit din dorința de a deschide dragostea pentru informatică al elevilor încă din clasele primare și de a-i încuraja să se adâncească în cunoașterea calculatorului și a posibilităților oferite de acesta. „Deoarece suntem în secolul calculatorului, considerăm că pentru orice domeniu pe care elevii îl vor alege în viitor vor avea nevoie de minime cunoștințe de informatică. Noi vrem să le oferim motivația pentru a începe să studieze informatica încă din clasele primare sau gimnaziale.
Ediția de anul acesta a congresului a avut 177 de elevi participanți, majoritar la concursul de matematică distractivă. Numărul mare de participanți la această categorie de concurs a implicat multă grijă și atenție pentru tinerii participanți pasionați de matematică și sincer nu ne-am fi descurcat fără ajutorul a 27 de voluntari entuziaști“, a subliniat prof. Carmen Mareș, director adjunct al Colegiului Național „Petru Rareș“ Piatra Neamț.
La festivitatea de încheiere a proiectului au fost acordate premii participanților care au avut cele mai bune prestații la probele de concurs. (G.N.)