Anul viitor se împlinesc 20 de ani de când a fost inaugurată reţeaua de cabluri pe care au circulat primele troleibuze din Piatra neamţ. De atunci totul a rămas neschimbat, mai mult societatea Troleibuzul nu a reuşit să achiziţioneze niciun mijloc de transport ecologic fabricat după 1978. Acum se aşteaptă, ca o dată cu deschiderea noilor axe de finanţare cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, SC Troleibuzul să reuşească să existindă reţeaua de transport pe două trasee din Piatra Neamţ şi pe traseul Săvineşti – Roznov, printr-un astfel de proiect.
“Proiectul a fost depus în urmă cu ceva vreme şi aşteptăm cu mare interes să vedem ce axe de finanţare se vor mai deschide prin intermediul POR pentru că este nevoie de o susţinere semnificativă având în vedere costurile unei astfel de investiţii. Dacă răspunsurile vor fi afirmative trebuie stabilit şi care va fi cofinanţarea locală, pentru cheltuielile neeligibile”, a precizat Nadia năstase, director SC Troleibuzul Piatra Neamţ.
Şi municipalitatea pietreană se gândeşte la viitoarele reţele de transport ecologic. Viceprimarul municipiului Piatra neamţ, Dragoş Chitic spune însă că este nevoie de un ADI, tip Zona Metropolitană pentru a se putea asigura cofinanţarea unor astfel de investiţii.
“Este vorba despre prelungirea liniilor de troleibuz până la Sala Polivalentă şi până la Ocol. Lucrările sunt însă foarte costisitoare şi ar fi nevoie de sprijinul Consiliului Judeţean şi, eventual de înfiinţarea unui ADI în care să fie implicate comunele limitrofe pentru a putea prelungi respectivele reţele”, a spus Dragoş Chitic, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ. La Piatra neamţ troleibuzele au început să circule în anul 1995. De atunci nu s-au schimbat cablurile şi nici nu s-au făcut investiţii în mijloacele de transport. În mmentul de faţă, în parcul SC Troleibuzul sunt înregistrate 25 de troleibuzul dintre care 5 sunt Rocar şi restul Renault, fabricate în anul 1978. Din cele 20 de troleibuze Renault doar 14 mai funcţionează, restul fiind în conservare.
IRINA ŞTEFĂNESCU