Conducându-şi prietenul la groapă, motocicliştii reclamă / DREPTUL LA VIAȚĂ

* „Eu l-am urcat în maşina de la medicină legală, avea numai fracturi”, ne-a declarat dr. Ghenadie Bucătaru * „Nu l-am văzut!” – asta e scuza şoferilor, spune Romică Muraru, cel mai vechi motociclist din Neamţ

 „Zbor lin printre îngeri , Ariciule !!! Mereu vei fi viu in sufletele noastre!!! Dumnezeu să te odihnească!!”. Aşa şi-au luat rămas bun, ieri, motocicliştii de la prietenul lor Dan Titu, pe care l-au condus pe ultimul drum. În cortegiu, pe lângă familia zdrobită de durere, au fost aproape 100 de motoare. Conduse de oameni care au împărtăşit cu Dan Titu aceeaşi pasiune. Pasiunea care, din vina unui şofer beat, i-a adus moartea.

Dan Titu a murit, duminică, la Pângăraţi, zdrobit de un autoturism Dacia Logan, care i-a tăiat calea. La volan era Sorin Stroia, condus la rândul lui de alcool: 1,17 mg/l în aerul expirat. Un „şofer” care a mai avut probleme din cauza băuturii la volan. Motocicliştii au aflat că i-a fost reţinut permisul de vreo 5 ori în ultimii ani. De fiecare dată, din acelaşi motiv.

* „Lumea se întreba ce viteză avea motociclistul, nu cât de beat era şoferul”

Dr. Ghenadie Bucătaru, medic ortoped la spitalul judeţean şi motociclist pasionat, a ajuns la locul accidentului cam într-un sfert de oră: „Eram întâmplător prin zonă şi am oprit. Eu am fost cel care l-a urcat în maşina de la medicină legală. Avea fracturi la femurul drept şi la femurul stâng, la antebraţul drept şi la antebraţul stâng,  la humerusul drept şi la humerusul stâng. Până şi gâtul îl avea rupt. N-a avut nici o şansă. E deranjant că după accident, toată lumea a început să comenteze. Toţi se întrebau ce viteză a avut motociclistul, nu cât de beat era şoferul. Printre noi se vorbeşte că şoferul ăla a avut permisul luat de 5 ori pentru alcool. Şi de fiecare dată a condus iar băut. Cât de simplu ar fi să se dea o lege prin care, după ce eşti prins de 3 ori beat în trafic, să nu mai ai dreptul să conduci niciodată. Ar fi o lege care ar salva vieţi! Şi trebuie o astfel de lege şi mai mult bun simţ. Eu merg şi cu bicicleta, nu doar cu motocicleta şi observ că şoferul nu are respect faţă de cel care circulă pe două roţi, indiferent că e bărbat sau femeie. Revenind la viteză, eu cred că motociclistul n-a avut viteză. Dacă avea ar fi fost aruncat din impact, nu rămânea înţepenit, cu picioarele blocate în caroserie”.

* „Avem dreptul la viaţă!”

Romică Muraru, cel mai vechi motociclist din Neamţ, a mers pe două roţi în fiecare vară din 1985 încoace. Nici nu ştie câte sute de mii de kilometri a parcurs pe motor. A văzut multe, dar nu credea că-l va conduce la groapă pe Ariciu, care şi-a pierdut viaţa la doar 39 de ani: „Pentru el maşina aia a fost ca un zid de care s-a zdrobit efectiv. Eram prieteni buni, am fost toată ţara cu el. E foarte plăcut să mergi cu motocicleta, dar şi foarte riscant. Suntem trataţi în trafic exact ca nişte „chestii” care nu contează. Mergem cu lumini, dar nici aşa nu suntem văzuţi. Ce să facem? Să ne punem sirene? Eu cred că ar fi foarte bine dacă instructorii de la şcolile de şoferi ar pune accent pe observaţie. Bicicliştii, mopediştii şi motocicliştii trebuie să fie văzuţi de şoferi. Şi eu merg cu maşina, dar sunt cu ochii în oglinzi tot timpul. Veşnica scuză a şoferilor este „nu l-am văzut”. Eu nu înţeleg cum se poate să nu vadă. Le trebuie ochelari atunci. Şi pe lângă asta, mai au obiceiul de a ne scoate efectiv de pe carosabil, până în marginea drumului, unde poate fi o groapă sau un şanţ. Am păţit chiar eu asta. Apoi şoferii uită că pe două roţi nu ai aceeaşi aderenţă ca pe patru şi, dacă e ud pe jos, e foarte greu, dacă nu imposibil, să opreşti în câţiva metri pentru a evita un impact. În România, ca motociclist, eşti în siguranţă numai dacă mergi în convoi organizat, eventual cu antemergător şi închizător de coloană. Altfel, nu. Poate ar trebui să facem nişte campanii, cu spoturi la televiziuni, cu articole prin ziare, pentru ca lumea să înţeleagă că nu suntem ca în America drogaţi şi înarmaţi cu pistoale. Suntem nişte oameni normali, care au o pasiune – riscantă e adevărat, care plătesc taxe şi impozite pentru drumurile astea şi care au dreptul la viaţă”.

Cristina MIRCEA