Condamnați pentru evaziune de 500.000 lei

judecataTribunalul Neamț a decis ieri o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare și plata a aproape 500.000 lei prejudiciu adus statului prin evaziune fiscală împotriva lui Traian Chiriac, 53 de ani, și o pedeapsă de un an și jumătate închisoare cu suspendare pentru Claudia Gotcu, 47 de ani. Cei doi pietreni au fost găsiți vinovați de a fi efectuat operațiuni comerciale fictive printr-o firmă, prin care bugetul de stat a fost prejudiciat cu 498.174 lei. Suma reprezintă TVA și impozit pe profit datorate și neachitate. ANAF aplică și penalități până la acoperirea sumei, dar instanța a menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului care deține firma prin intermediul căreia a comis infracțiunea.

Sentința nu este definitivă. În plus, s-a deschis un dosar separat în cazul unui alt inculpat. Constantin Dobrin nu a putut fi audiat în instanță, urmând a fi citat în Italia. (C.I.)