Condamnat la închisoare și la tratament medical pentru dublă tentativă de omor

Condamnat inchisoareTribunalul Neamț l-a condamnat, ieri, la 5 ani și 6 luni de închisoare pe Vasile Cionac, 50 de ani, din Icușești, pentru dublă tentativă de omor.

Bărbatul va trebui să se supună unui tratament medical până se va însănătoși, asta pe perioada cât va fi în executarea pedepsei. „În temeiul art. 109 alin. 1 și 3 Cod penal, aplică inculpatului Cionac Vasile măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, și dispune ca această măsură să se efectueze în timpul executării pedepsei“, se arată în dispozitivul sentinței.

Nemțeanul a fost găsit vinovat că a atacat cu cuțitul pe doi consăteni, punându-le viața în pericol. Una din victime va primi de la agresor 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și 5.000 lei daune morale, a doua victimă pierzând dreptul la daune pentru că a înștiințat târziu instanța.

Fapta s-a petrecut în noaptea de 14 iulie 2015, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan. Lui Vasile Cionac nu-i convenea că vecinul îi blocase accesul la casa părintească și la fântână cu o movilă de pământ pe care acesta îl adusese ca să-și ridice o anexă. În acea seară de vară s-a certat cu vecinul, i-a reproșat situația, apoi a mers la mai multe localuri din sat și a consumat alcool, după care Vasile Cionac, înarmat cu un cuțit, a ieșit în drum și a făcut scandal. Vecinul și un musafir (în vârstă de 32 de ani) au ieșit pe uliță să vadă despre ce e vorba și atunci au fost amândoi înjunghiați de consăteanul lor, extrem de furios.

Ambii au fost transportați imediat la spital, unul cu leziuni în hemitoracele drept și celălalt în hemitoracele stâng, iar ulterior medicii legiști au apreciat că viața le-a fost pusă în pericol. Agresorul a fost arestat a doua zi și măsura a fost menținută în continuare de Tribunal, sentința de ieri nefiind definitivă. (C.I.)