Concursul Național „Unirea Principatelor Române“, la ediția a VII-a

concurs unirea principatelorȘcoala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa“ Girov organizează cea de-a șaptea ediție a Concursului Național „Unirea Principatelor Române“, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Casa Corpului Didactic Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ și Asociația Învățătorilor Neamț.

Concursul se adresează elevilor și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, propunându-și dezvoltarea exprimării plastice, individuale și de grup, prin compoziții expresive și creative; cunoașterea și utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse materiale și ustensile specifice educației plastice, cu aplicabilitate în studiul istoriei; stimularea gustului pentru cunoașterea trecutului istoric și cultivarea înclinațiilor, aptitudinilor și talentelor artistice ale copiilor prin transpunerea în artă a evenimentelor istorice; formularea unor opinii referitoare la un fapt din istoria românilor, în Epoca Modernă, pe baza surselor istorice.

„Epoca Unirii Principatelor a fost un timp de mare intensitate istorică, pe toate planurile, am asistat la transformări structurale, care au conferit înfruntării dintre forțele vechi și cele noi aspecte dramatice. Lupta pentru unire nu a reprezentat un scop în sine, nu a fost limitată la aspectele practice, politice, extinzându-se asupra întregii vieți a societății și împletindu-se firesc cu tot ceea ce s-a întreprins pentru a se pregăti crearea statului modern, al cărui beneficiar urma să fie poporul, în totalitatea lui“, se arată în argumentul proiectului.

Concursul este organizat pe trei secțiuni: expoziție-concurs de desene pe hârtie, format A4, tehnică la alegere cu inspirație din tema concursului; expoziție-concurs de colaje și fotografii (se acceptă și ppt-uri) și referate de maximum 5 pagini, despre Unirea Principatelor Române.

Fiecare lucrare va avea câte o etichetă care să conțină următoarele informații: titlul, numele și prenumele elevului, clasa, școala și îndrumătorul.

De asemenea, concurenții pot participa la fiecare secțiune cu o singură lucrare, putând opta pentru una sau mai multe secțiuni, la alegere.

Lucrările, însoțite de fișa de înscriere și acordul de parteneriat, semnat și ștampilat, vor fi expediate până la data de 5 februarie 2016 (data poștei), pe adresa școlii, împreună cu un plic autoadresat.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 februarie, la școala coordonatoare, diplomele urmând să fie expediate câștigătorilor prin poștă, până pe 29 februarie 2016.

Jurizarea lucrărilor va fi realizată de către un juriu alcătuit din cadre didactice de la Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa“ Girov și invitați (inspectori școlari, profesori de istorie și profesori de educație plastică). Se vor acorda diplome (locul I, II , III și mențiuni) atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, lucrările elevilor participanți urmând a fi expuse la ISJ Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț, Casa Corpului Didactic Neamț, Asociația Învățătorilor Neamț și Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa“ Girov.

Irina NASTASIU