Concursul județean de titularizare se va desfășura la Piatra Neamț

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț a stabilit ca examenul de titularizare sesiunea iulie 2017 să fie găzduit de două centre de concurs, ambele din municipiul Piatra Neamț. Este vorba despre Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ și Școala Gimnazială nr. 2.

Cererile de înscriere la concursul național de ocupare a posturilor didactice, catedrelor vacante, rezervate în învățământul preuniversitar, însoțite de copii de pe documentele solicitate, se primesc la centrele de concurs, conform arondării pe discipline, începând de ieri, 16 mai, data limită stabilită pentru înscrieri fiind 22 mai 2017.

Până pe 30 iunie sunt programate probele practice sau orale și inspecțiile la clasă, iar examenul scris de titularizare are loc pe 12 iulie. Examenul de titularizare din 2017 a ajuns la faza în care lista posturilor disponibile a fost actualizată de Ministerul Educației și se află în permanent proces de actualizare, astfel încât oricine poate vedea, accesând site-un edu.ro, secțiunea Titularizare 2017, care sunt posturile disponibile pentru perioadă nedeterminată ori pentru o perioadă determinată.

Perioadele: 23-29 mai 2017; 6-10 iulie 2017 pentru absolvenții promoției 2017, absolvenții 2017 ai programelor de pregătire psihopedagogica oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic, departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic.
Anul acesta, în mod excepțional, absolvenții promoției 2017 (ai studiilor medii, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat, departamentelor pentru pregătirea personalului didactic, departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor, programului de pregătire psihopedagogică și să valideze fișa de înscriere în data de 12 iulie 2017. Absolvenții promoției 2017 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice, catedrelor declarate vacante, rezervate, numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor, programului de pregătire psihopedagogică.

În luna iulie va avea loc repartizarea candidaților cu media de repartizare minimum 7 (șapte), pe posturi didactice, catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția special la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare. La sfârșitul lunii iulie va avea loc emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post ori catedră.

Geanina NICORESCU