În anul școlar 2016-2017, Proiectul educațional de Matematică Aplicată Cangurul se va desfășura, pentru clasa pregătitoare și clasele I-III, sâmbătă, 28 ianuarie 2017. Astfel, perioada de înscriere, începută pe 7 noiembrie 2016, se va încheia pe 13 ianuarie 2017.
Proiectul educațional de Matematică Aplicată Cangurul promovează matematica în rândul elevilor din clasa pregătitoare și clasele I-XII verificându-le și dezvoltându-le cunoștințele, intuiția, creativitatea, gândirea aplicativă, capacitatea de a selecta și de a lua decizii.
la clasa pregătitoare, testarea constă în completarea a trei pagini cu imagini colorate, având, în total, 18 porțiuni decupate. Elevii care au obținut 15-18 puncte vor primi calificativul EXCELENT, cei care au obținut 11-14 puncte vor primi calificativul FOARTE BINE, iar cei care au obținut 7-10 puncte vor primi calificativul BINE. Timpul efectiv de lucru este de 60 de minute. Supravegherea în clase trebuie să asigure un climat de lucru individual, participarea onestă fiind cel mai important câștig.
Pentru clasele I-III, proiectul constă într-un test grilă alcătuit din întrebări, fiecare având 5 variante de răspuns, dintre care una singură corectă. Subiectele sunt grupate pe clase. Testul este alcătuit din câte 24 de întrebări.
Fișele de răspuns, comandate de la Editura Sigma, trebuie trimise cel mai târziu în prima zi lucrătoare după testare, în plicul special din coletul cu subiecte. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul concursului, www.cangurul.ro.
Geanina NICORESCU