Concurs pentru ocuparea posturilor la catedră eliberate, nu transfer

Până la jumătatea lunii noiembrie, tot ce înseamnă mişcare de personal în sistemul de învăţământ trebuie reglementat pentru anul viitor, a anunţat ministrul Educaţiei. În judeţul Neamţ, ca de altfel în toată ţara, există un număr prea mare de profesori necalificaţi. Astfel, având în vedere situaţia existent la nivel naţional, ministrul Educaţiei a anunţat că anul viitor se va organiza concurs de titularizare înaintea transferului. Spre exemplu, daca se eliberează un post la un liceu, acel post va putea fi ocupat în primă fază prin concurs. Orice profesor sau absolvent din sistem se prezintă la concurs, cel cu cea mai mare notă, ia postul. Numai dacă nu se poate ocupa în acest mod, se va trece la etapa de transfer. Ministrul susţine că s-a ajuns în situaţia de a lucra foarte mulţi necalificaţi în sistem pe fondul lipsei unei salarizări corespunzătoare şi a unui statut bine definit al cadrului didactic. Oficialul susţine că obiectivul urmărit este acela de a avea cât mai puţini necalificati, chiar deloc, în următorii trei ani, să dispară noţiunea de necalificat.

Geanina NICORESCU