Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Piatra Neamț organizează, pe 26 noiembrie, începând cu ora 09.30, concursul pentru ocuparea funcției de director medical. Înscrierile la concurs se fac până pe 17 noiembrie, la ora 15.00.
În prezent, postul este ocupat de chirurgul Silviu Verzea, care asigură interimatul la conducerea celei mai mari unități sanitare din județ, începând cu luna iulie. Numirea sa în funcție a fost făcută de managerul spitalului, dr. Ioan Lazăr, ca urmare a eliberării postului după ce fostul director medical, chirurgul Alexandru Juncu, a demisionat, dedicându-se în totalitate profesiei de medic.
Perioada interimatului nu trebuia să depășească șase luni, astfel încât conducerea Spitalului Județean a dispus organizarea concursului în ultima săptămână din noiembrie. Întrebat dacă mai este interesat sau nu de funcția de director medical, dr. Alexandru Juncu a spus că nu a luat nici o decizie în acest sens. „Nu știu în acest moment. Poți lua decizii de la un minut la altul, așa că nu vă pot spune acum dacă mă voi înscrie sau nu la concurs“, a declarat chirurgul Alexandru Juncu.
Întreaga viață a medicului Alexandru Juncu este strâns legată de Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, copilărind practic aici, alături de mama sa, Dorina Juncu, și ea medic chirurg. În 1994 a devenit medic specialist, iar de atunci a profesat neîntrerupt la secția de chirurgie din Piatra Neamț.
La finalul lui 2012 a devenit directorul medical al spitalului, însă funcția i-a ocupat prea mult din timpul dedicat bolnavilor, astfel încât medicul a decis ca, în iunie 2015, să demisioneze și să-și dedice întreaga activitate pacienților. Rămâne de văzut dacă acum se va înscrie din nou la concursul pentru funcția de director medical sau dacă va prefera să rămână doar în rândul pacienților, salvându-le viața.
Andreea AMARIEI