Comunicat de presă Întrunirea Consiliului Consultativ în domeniul cultural

 

Urmare a invitației adresate de către președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, oamenilor de cultură din județ de a face parte dintr-un consiliu consultativ ce va funcționa pe lângă Consiliul Județean, miercuri, 16 noiembrie a avut loc prima întâlnire a celor care și-au manifestat interesul de a se alătura acestei structuri.

„Încăde la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț, atenția mea este îndreptată către acele proiecte care pun în valoare potențialul județului nostru, cultural, spiritual și economic, dar și valoarea locuitorilor săi. Sunt determinat să arătăm tuturor ce are Neamțul de oferit și de ce județul nostru este un loc atât de special. Cei 25 de membri ai consiliului își vor pune în slujba comunității experiența, alături de loialitatea și dedicarea față de cultura și istoria județului Neamțși vom reuși să dezvoltăm o strategie clară asupra modului în care putem reuși să transformam Neamțul într-un brand de țară. Purtăm pe umeri o încărcătură istorică și culturală unică pe care suntem datori să o promovăm, să o valorificam și să o prețuim, cu demnitate și responsabilitate, cu respect și implicare.Din această structură fac parte oamenii de cultură, istoricii, arheologii, reprezentanți ai bisericii și agențiilor de turism, meșterii cuvintelor și ai vibrațiilor sufletești“,a declarat Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.

Consiliul Consultativ în domeniul cultural este primul înființat, având în vedere dorința de promovare cât mai eficientă a județului Neamț la nivel național și internațional. Prin acest demers, Consiliul Județean Neamț dorește să implice în proiect pe toți acei nemțeni care își desfășoară activitatea în domeniul cultural și care doresc să-și aducă contribuția la această inițiativă.

În cadrul întâlnirii de miercuri, membrii consiliului consultativ au hotărât să aibă întâlniri de lucru de doua ori pe lună.