Comunicat de presă

Cozmanciuc_Corneliu_MugurelPartidul Național Liberal Neamț solicita demisia doamnei Emilia Arcan din funcția de Președinte al Consiliului Județean Neamț

Partidul Național Liberal Neamț solicită demisia doamnei Emilia Arcan din funcția de Președinte al Consiliului Județean Neamț pentru modul defectuos în care domnia sa a gestionat criza apei în municipiul Piatra Neamț și în zona metropolitană.

„Am aflat că doamna Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a primit titlul: «Model de politician în Regiunea Nord Est». Distincția i-a fost oferită, la Iași, la un eveniment organizat de un deputat PSD. Nu punem la îndoială bunele intenții ale organizatorilor, deși ne tot întrebăm care sunt performantele doamnei Arcan care o recomandă pentru un asemenea trofeu. Pentru că ne este greu să le identificăm, am spune mai degrabă că evenimentul de la Iași a fost un bun prilej pentru ca PSD-iștii să-și mai acorde între ei niște trofee și distincții.

Exact în momentele în care doamna Emilia Arcan era recompensată pentru «performanțe», peste 100.000 de nemțeni cumpărau apa de la supermarketuri, sau o cărau de la ciușmele, pentru că ApaServ, companie aflată în subordinea Consiliului Județean, nu a fost în stare să remedieze la timp o defecțiune la conductă de alimentare cu apă a orașului.

Ulterior, pentru a părea preocupată de această problemă, Emilia Arcan a convocat o ședință de urgență în care a cerut demisia consiliului de administrație și a directorului ApaServ, Ionuț Dughir. Considerăm ca acest gest este insuficient pentru modul în care a fost gestionată criza apei în municipiul Piatra Neamț, iar Partidul Național Liberal solicită demisia doamnei Emilia Arcan din funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

De altfel, majoritatea acțiunilor întreprinse de doamna Arcan, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Neamț, vin în contradicție cu interesele legitime ale nemțenilor. Doamna Arcan este mai degrabă preocupată de schimbarea directorului de la Spital, decât de sănătatea nemțenilor, este preocupată să continue politica PSD, o politică discreționară, disprețuitoare, care a avut că singur rezultat, sărăcirea județului Neamț“, a declarat senatorul Eugen Țapu-Nazare.

„Partidul Național Liberal apreciază că revoltător modul în care Consiliul Județean Neamț, acționar majoritar la compania ApaServ, a tratat această problemă și consideră că cei responsabili de această situație au acționat cu dispreț față de cei peste 100.0000 de oameni care nu au beneficiat de apă potabilă, deși plătesc unul dintre cele mai mari tarife din țară.

În calitate de președinte al Consiliului Județean, doamna Emilia Arcan ar fi trebuit să fie preocupată de ceea ce se întâmplă și să gestioneze cu eficiență această problemă. Este inadmisibil ca în asemenea momente să ai alte preocupări. De fapt, respectul pentru oameni este o valoare greu identificabila la PSD, partid preocupat mai degrabă de jocuri de culise din care să obțină avantaje materiale și obișnuit să acționeze cu dispreț față de oameni.

Partidul Național Liberal solicită public demisia doamnei Emilia Arcan din funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț. Mai mult, solicităm consilierilor județeni să demareze procedurile de schimbare a conducerii Consiliului Județean, iar doamnei prefect împreună cu celelalte instituții ale statului abilitate să se implice și să folosească mijloacele legale de care dispun pentru soluționarea acestei situații de criză.” a declarat președintele PNL Neamț, Mugur COZMANCIUC.

Patidul Național Liberal Neamț solicită companiei ApaServ să nu factureze către populație lichidul maroniu care a curs în casele pietrenilor ore bune după așa-zisa remediere a defecțiunii.

Mai mult, Partidul Național Liberal Neamț solicită doamnei prefect să ia act de situația în care se află primarul orașului Roznov, Ionel Ciubotaru, și să demareze procedura de demitere a acestuia, întrucât în cazul său există o condamnare cu suspendare la ICCJ.

Biroul de presă PNL Neamț

13.03.2016