Comision pentru popriri la Casa de Pensii

* Taxe şi în situaţiile în care asiguratul

Casa de Pensii Neamţ va aplica unele comisioane şi tarife la efectuarea unor operaţiuni care nu sunt legate de stabilirea şi de plata retribuţiilor lunare de la stat, potrivit unei decizii luate de Casa Naţională de Pensii Publice la începutul acestei luni.

Pentru reţinerile din pensii, efectuate de către casele teritoriale de pensii în calitate de terţ poprit, se percepe un comision de 3% aplicat asupra sumei lunare ce face obiectul reţinerii. Comisionul se percepe şi se încasează de la pensionar, prin reţinere din pensie. Reţinerea lunară totală, inclusiv comisionul, se face cu respectarea dispoziţiilor art. 728 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, pentru următoarele operaţiuni care nu sunt legate de stabilirea şi plata pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale se percepe un tarif, astfel: eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare – 15 lei; eliberarea, în condiţiile legii, la cererea asiguraţilor, a adeverinţelor care atestă calitatea, venitul asigurat şi/sau stagiul de cotizare realizat, începând cu a doua solicitare din cursul unui an calendaristic – 15 lei; eliberarea adeverinţelor care conţin informaţii necesare executării silite, solicitate de către executorii judecătoreşti – 17 lei.

Se percep taxe şi în situaţiile în care asiguratul/beneficiarul de drepturi de asigurări sociale solicită, prin aceeaşi cerere, mai multe documente, pentru eliberarea adeverinţelor inclusiv de la o altă casă teritorială de pensii decât cea sesizată prin cerere să elibereze, la rândul ei, un asemenea document, desigur în cazul în care asiguratul a desfăşurat activitate în două sau mai multe judeţe.

Costul serviciilor de copiere a documentelor solicitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, este de 0,5 lei/pagină.

Tarifele percepute pentru operaţiunile aferente sistemului de pensii se achită la casieria caselor teritoriale de pensii ori, după caz, la casieria Casei Naţionale de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, prin dispoziţie de încasare către casierie sau, după caz, prin ordin de plată, direct în contul 22.36.03.50 „Alte venituri” al bugetului asigurărilor sociale de stat, deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe seama CNPP, a caselor judeţene de pensii şi a Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Tarifele percepute pentru operaţiunile aferente sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se achită la casieria caselor teritoriale de pensii sau, după caz, la casieria CNPP, prin dispoziţie de încasare către casierie ori, după caz, prin ordin de plată, direct în contul 22.30.03.07 „Alte venituri pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale” al bugetului asigurărilor sociale de stat, deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe seama CNPP, a caselor judeţene de pensii şi a Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Veniturile aferente sistemului de pensii reprezentând tarife încasate prin casieria caselor teritoriale de pensii sau, după caz, prin casieria CNPP, precum şi cele reprezentând comisioane se virează cel mai târziu până la finele lunii, în contul 22.36.03.50 „Alte venituri” al bugetului asigurărilor sociale de stat, deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe seama CNPP, a caselor judeţene de pensii şi a Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Veniturile aferente sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezentând tarife încasate prin casieria caselor teritoriale de pensii sau, după caz, prin casieria CNPP, precum şi cele reprezentând comisioane se virează cel mai târziu până la finele lunii, în contul 22.30.03.07 „Alte venituri pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale” al bugetului asigurărilor sociale de stat, deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe seama CNPP, a caselor judeţene de pensii şi a Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Veniturile aferente sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale realizate în condiţiile art. 1 şi 2 se evidenţiază lunar în contul de execuţie al CNPP (pentru activitatea proprie), al fiecărei case judeţene de pensii şi al Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, la capitolul 30.03 „Venituri din proprietate”, subcapitolul 30.03.07 „Alte venituri pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale”Geanina NICORESCU