Comisia de recepție, retușurile Pieței Centrale și „extraordinara“ de vineri

Recepția Pieței Centrale din Piatra Neamț nu va scăpa de amprenta politică, indiferent de unde va veni aceasta. Ea a fost anunțată de Primăria Piatra Neamț, într-un comunicat care a amplasa evenimentul pentru vineri, cam în același timp în care documentele se semnau în Primărie pentru ziua de luni, mai precis în jurul orei 16. Au curs alte câteva informări care, parcă, anticipauun interese crescând pentru această recepție.

Întrebarea este: Cine va administra Piața Centrală? Primarul crede că o va face CMI Urban SA, companie a Consiliului Local. Majoritatea consilierilor locali – posibil, fosta majoritate, se va vedea – spune că trebuie să intre pe mâna unei societăți care să aducă profit, întrucât, spune conducerea PSD, și o spune destul de vehement, o societate în insolvență cum esteCMI Urban, nu va putea face performanță pe un astfel de obiectiv.

Până vineri, când se va anunța oficial acest eveniment, știm următoarele:

Primăria a anunțat ședință extraordinară pentru ziua de 17 martie, cu două puncte pe ordinea de zi:

– Hotărâre privind preluarea, pe bază de protocol, a obiectivului de investiții „Piața Centrală Sfântul Gheorghe din Municipiul Piatra Neamț“, situat în str. Baltagului nr. 8, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – prin Compania Națională de Investiții „CNI“ SA;inițiator: Primar Dragoș Chitic.

– Hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru administrarea Pieței Centrale Sfântul Gheorghe din Municipiul Piatra Neamț.

Partidul Social Democrat, care, la data când a s-a pus problema finanțării acestei Piețe, de către Compania Națională de Investiții, prin Ministerul Dezvoltării, avea, la vremea aceea, doi oameni ai săi la Primărie și Urban: Aurelia Simionică și Ioan Fiterău. Diligențele către Guvernul Ponta s-au depus împreună cu președintele PSD Neamț, Ionel Arsene. Astfel, Primăria Piatra Neamț obține finanțarea pentru o nouă piață.

În săptămâna recepției, comunicatul PSD,partidul care se afla la guvernare și a aprobat finanțarea unei noi investiții în Piatra Neamț, pentru reconstrucția pieței, a avut o primă reacție prin președintele său, Ionel Arsene. „Mă bucur să-i anunț pe pietreni că astăzi, Partidul Social Democrat și-a îndeplinit încă o promisiune, Piața Centrală din Piatra Neamț fiind recepționată de către Compania Naționala de Investiții de la constructorul care a câștigat licitația. În iulie 2015, ministrul Dezvoltării din Guvernul PSD a semnat ordinul de finanțare și iată că astăzi  (luni, 13 martie – n.red.)Piața a fost recepționată.

Guvernul PSD a înțeles că reconstrucția unei piețe la Piatra Neamț reprezintă o nevoie stringentă pentru locuitorii județului și o prioritate pentru noi. Astfel, Ministerul Dezvoltării a alocat fondurile necesare pentru a construi o piață nouă în locul celei care a ars. În următoarea etapă, Primăria Piatra Neamț va trebui să preia obiectivul de la Compania Naționala de Investiții și să demareze procedurile pentru găsirea unui administrator. Îi asigur pe nemțeni că voi urmări personal ca această procedură să se facă în mod legal, astfel încât să nu existe nicio suspiciune în ceea ce privește viitorul administrator. Nu voi permite ca interese personale sau superficialitatea să pericliteze buna funcționare a unui obiectiv atât de așteptat și util pentru nemțeni“, spune Ionel Arsene, președinte PSD Neamț.

Imediat după comunicatul PSD, luni după amiază, vine cel al Primăriei: „Luni 13 martie a avut loc recepția Pieței Centrale din Municipiul PiatraNeamț de către Compania Națională de Investiții de la constructorul SC Moldocor.Compania Națională de Investiții va semna săptămâna aceasta protocolul de predare-primire a obiectivului de investiții, iar vineri, Consiliul Local al Municipiului PiatraNeamț poate prelua Piața Centrală pentru a o preda administratorului. Acest lucru înseamnă că până la sfârșitul lunii martie, Piața Centrala ar putea fi redeschisă“.

În fine, ieri, Primăria anunță că recepția a fost făcută pentru un obiectiv care a costat 7.721.054,96 lei, cu 6 recomandări: vopsirea unei scări interioare; Primăria trebuie să obțină avizul ISCIR pentru punerea în funcțiune a lifturilor și să obțină autorizația de securitate la incendiu; de asemenea, tot Primăria va trebui să încheie o poliță facultativă la asigurare pentru incendii și alte calamități, suma asigurată fiind proporțională cu valoarea obiectivului de investiții recepționat.

Interesantă rămâne întrebarea pe care doi oameni importanți din PSD au lansat-o recent, în media: Cine a dat foc acestei piețe? Și o constatare – care încă poartă urme dubitative – făcută de aceeași doi parlamentari: senatoarea Emilia Arcan și deputatul Ioan Munteanu: „Focul a fost pus intenționat asupra Pieței Centrale“.

Mariana OLTEAN TUDOSE