Comisarii OPC au pus sub lupă legumele şi fructele din marketuri

OPCComisari pentru protecţia consumatorilor din Neamţ au descins în magazinele în care se vând  legume şi fructe proaspete, în magazine alimentare, hipermarketuri şi supermarketuri, piete agroalimentare, depozite şi pieţe en-gros. Acţiunea, derulată la nivel naţional în ultima lună, a scos la iveală deficienţe la 75% dintre cei peste 1000 de operatori economici din ţară verificaţi. De asemenea, 39% din totalul mărfurilor verificate nu se încadrau în prevederile legale.

Comisarii au oprit definitiv de la comercializare şi au retras de la vânzare sute de kilograme de fructe şi legume improprii consumului uman. De asemenea, au aplicat sanţiuni contravenţionale şi au emis avertismente.

Cele mai grave abateri privesc  conformitatea produselor la comercializare: produse cu caracteristici neconforme cu prevederile legislative, neîncadrare în cantitea netă, produse cu data durabilităţii minimale depăşită.

Marius Alexandru Dunca, preşedintele ANPC, a precizat:  „În toată această perioadă, comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor vor desfăşura controale şi vor supraveghea piaţa, astfel încât consumatorii să nu aibă probleme, iar drepturile în domeniu să fie respectate. Fructele şi legumele proaspete trebuie să fie conforme din punct de vedere calitativ, astfel încat să răspundă nevoilor consumatorilor şi să nu le afecteze interesele economice. Cei care nu respectă prevederile legale, vor fi sancţionaţi.”

 

G. NICORESCU