Scrisoarea publicată ieri de ziarul Ceahlăul, prin care colonelul Ioan Mierlici (fost șef aș Unității Militare și al Garnizoanei Piatra Neamț) îl acuza pe premierul Ponta (printre altele) că guvernul USL nu este consecvent față de promisiunile de campanie a fost expediată acum patru luni. De la începutul lunii aprilie și până acum, militarul rezervist tot așteaptă răspuns de la Primul Ministru.
„Am văzut și eu că acum a <bubuit> – cum ziceți voi ziariștii în presă, și în ziarele centrale și în cele locale. Nu știu cine a făcut-o publică pe internet, nu sunt eu acela. Oricum, este a mea, mi-o asum. Dar e bine să se știe că eu am trimis această scrisoare pe 11 aprilie. Am trimis-o și la Secretariatul General al Guvernului și personal domnului Ponta. Pe adresa lui de mail. Au trecut trei luni și jumătate, chiar mai bine, aproape patru luni și nu am primit niciun răspuns. Niciun rând. Măcar acolo, un răspuns formal, gen ne-a ajuns scrisoarea și te anunțăm noi. Să nu mă întrebați de ce nu au reușit angajații de la Secretariatul General, de la Guvern, de la Cabinetul domnului Ponta să răspundă în atâta amar de vreme. Eu m-am lămurit, toți guvernanții din 1990 până acum au fost o apă și-un pământ”.
Legislația în domeniul administrației publice referitoare la sesizări, petiții, scrisori este foarte clară și prevede un termen maxim de 30 de zile în care autoritatea sesizată este obligată să răspundă petiționarului. Respectivele prevederi sunt aplicabile tuturor instituțiilor statului român, inclusiv Guvernului României.
Dependent de insulină dar suferind și de alte afecțiuni, colonelul Ion Mierlici se pregătește ca peste câteva săptămâni să meargă la Spitalul din Târgu Mureș pentru tratarea unei probleme cardiace. „Nu știu cât mai am de trăit. Poate un an-doi, poate mai mult, dacă vrea Dumnezeu. Dar știu că, din păcate, nu o să prind vremurile în care țara aceasta să aibă conducători care să țină cont și de problemele poporului”, a precizat colonelul Mierlici.
din pacate indraznim sa deranjam marii mahari politici cand nu mai avem nimica de pierdut.dar mergand pe principiul niciodata nu-i tarziu ar trbui ca noi toti care vedem ca ne sunt incalcate drepturile elementare si libertatile constitutionale sa reactionam.e greu de crezut in aceasta reactie,principiul nostru este daca nu sufar personal nu reactionez sau daca sufar ma dau pe langa cei mari si reactionez.ganditi-va ca pretul la apa deranjeaza sau afecteaza pe toti din p.neamt iar reactia o au 0,01%E LIMPEDE PUTEREA NOASTRA DE REACTIE SI PERCEPTIE.IL FELICIT PE DL COLONOL SI IL ADMIR PENTRU CURAJ POATE INVATA CEVA SI COLONELUL MURARU CARE A DEVENIT SLUGOIUL PSD CA MULTI ALTII.
Felicitari jurnalistilor de la „Ceahlaul” pentru curajul de a da publicitatii un asemenea memoriu extrem de incomod pentru guvernanti !
Acest curaj constituie clar , onoare , demnitate si respect pentru profesia de jurnalist , de a scoate la iveala negativitatile ce au loc cam de multa vreme in administratia romaneasca !
Critica a fost si ramine o primordiala conditie a umanitatii de progres in toate domeniile !
Cei ce condamna , ori ignora critica nu merita sa ramina in functii de raspundere !
Bravo stimati jurnalisti ai ziarului Ceahlaul !
Cinste voua si parintilor domniilor voastre care va dat o buna educatie !
Tineti-o tot asa !
Va doresc multa sanatate si curaj in continuare !