Colonelul Ioan Eugen Todoruţ, împuternicit la comanda Jandarmeriei Neamţ după pensionarea colonelului Sorin Gherman, participă astăzi la evaluarea psihologică, proba eliminatorie din concursul pentru funcţia de inspector şef al instituţiei.
Militarul a plecat de ieri la Bucureşti, dar nu singur, ci i-a luat şi pe cei trei ofiţeri din unitate care s-au înscris pentru aceeaşi funcţie. testarea psihologică este a doua probă din concursul organizat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, după cea de verificare a dosarelor şi a îndeplinirii condiţiilor legale, şi este una care le poate da emoţii concurenţilor, pentru că cine o pică, nu merge mai departe.
Colonelul Ioan Todoruţ a îmbrăţişat oportunitatea şi provocarea de a conduce Jandarmeria Neamţ încă de la finele anului trecut, când a acceptat împuternicirea dată de la Bucureşti. Chiar dacă pe parte personală este un pas care schimbă simţitor lucrurile, soţia şi băiatul (care tocmai a promovat evaluarea naţională) au înţeles şi l-au sprijinit în acest demers profesional. Iar dacă va promova în funcţie, colonelul Ioan Todoruţ va găsi şi o soluţie pentru familia rămasă acum acasă, în Harghita. În fond, perspectiva funcţiei rezonează şi cu mândria militarului loial instituţiei, dar şi cu mândria unei cariere împlinite.
După testarea psihologică, în data de 14 iulie va avea loc interviul profesional, iar abia apoi se va şti cine va conduce Jandarmeria Neamţ, întrucât este posibil să fie şi alţi candidaţi din ţară. Concurenţa este bună, spunea colonelul Ioan Todoruţ în luna ianuarie 2016, când şi-a început activitatea la Neamţ, iar dacă se dovedeşte că altcineva este mai bun decât el, va fi primul care-l va felicita.
Cristina IORDACHE