*Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a fost ales rector al manifestării.
La Mănăstirea Putna se desfășoară, în perioada 20-23 august, cel de-al IX-lea Colocviu al Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta“. Tema ediției din acest an a manifestării este „Etica memoriei“, rectori ai colocviului fiind aleși scriitorul Adrian Alui Gheorghe și prof. univ. Lucia Cifor.
Prima zi a evenimentului este dedicată omagierii regretatului academician Dan Hăulică, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă între anii 2000-2014 și președintele Fundației, în perioada 2007-2014.
„Manifestarea s-a impus în mediul academic și cultural românesc datorită personalității greu de egalat a celui care a fost Dan Hăulică, academician și personalitate europeană de mare anvergură, inițiator, de fapt, al manifestării. A contat, de asemenea, anvergura colocviilor în participarea exclusivă, selectivă a celor care au conferențiat de-a lungul celor opt ediții, scriitori, academicieni, artiști de marcă. A contat, de asemenea, generozitatea și deschiderea spre cultură a starețului de la Putna, arhim. Melchisedec Velnic, care reconfirmă calitatea de Ierusalim Românesc a mănăstirii, așa cum o definea Mihai Eminescu. După plecarea lui Dan Hăulică, cu un an în urmă, la ediția precedentă, rector a fost ales prof. univ. dr. Ion Pop, din Cluj, scriitor și mentor al grupului Echinox, personalitate emblematică a culturii naționale. Faptul că mi s-a oferit mie o asemenea onoare acum, alături de prof. univ. Lucia Cifor, de la Universitatea «Al. I. Cuza» din Iași, de a coordona colocviile din acest an, reprezintă o surpriză și o povară intelectuală și morală deosebită. Tema generică a colocviilor din acest an, «Etica memoriei», este una cu multe conotații în spațiul de idei al contemporaneității. Într-o lume care se împacă greu cu trecutul și care nu știe cum să abordeze viitorul, memoria joacă un rol esențial. Memoria nu e o povară, e un suport. De la acest adevăr trebuie să pornim“, a spus scriitorul Adrian Alui Gheorghe.
„In memoriam Dan Hăulică“
Manifestările vor debuta astăzi, la orele 16.00, cu un Te Deum oficiat în Biserica Mănăstirii Putna, urmat de slujba de pomenire la un an de la trecerea în veșnicie a acad. Dan Hăulică (1932-2014) și de un pelerinaj la mormântul maicii Benedicta. Seara va continua cu expoziția „In memoriam Dan Hăulică“, protagoniști fiind membrii grupului „PROLOG – 30 de ani de existență” (Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu) și ale unor artiști îndrumați de Dan Hăulică (Viorel Mărginean, Silvia Radu, Virgil Scripcariu, Dacian Andoni, Traian Cherecheș). Personalitatea acad. Dan Hăulică va fi omagiată și prin vizionarea unor filme documentare realizate de Grigorie Ilisei și Dacian Andoni, precum și prin evocarea făcută de starețul Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec Velnic, intitulată sugestiv „Memoria domnului academician Dan Hăulică la Putna“.
În zilele de 21-22 august vor avea loc comunicări pe teme variate ale memoriei românești, cu accent asupra istoriei vechi sau recente, incluzând și spațiul Basarabiei și al Bucovinei de Nord.
Printre participanți se numără acad. Alexandru Zub, acad. Alexandrina Cernov, prof. univ. Andrei Ionescu, conf. univ. Sorin Lavric, conf. univ. Daniel Cristea Enache, conf. univ. Marius Vasileanu, prof. univ. Eugenia Bojoga, prof. univ. Gheorghiță Geană, Ciprian Olinici (Radio Trinitas), Doina Mândru (critic de artă), Protos. Teofan Popescu, Elena Murariu (pictor), drd. Cristina Cojocaru, prof. univ. Vasile Spiridon, prof. dr. Adrian Romila.
Între temele abordate amintim: „Despre Efigia lui Ștefan cel Mare în secolul al XIX-lea“, „Despre eroi și martiri din istoria recentă“, „Nichifor Crainic și revista Gândirea“, „Istoricid. Eroi și modele“ , „Memoria Rugului Aprins. Riscuri și provocări“, „O pagină de istorie a Bucovinei. Amintirile scriitorului Partenie Masichievici“.
De asemenea, vor fi lansate „Caietele de la Putna“, nr. 8/2015, ce conțin comunicările de la Simpozionul din anul precedent, cu tema „Jertfă și Creație“.
Irina NASTASIU