Colegiul „Roman-Vodă”, locul I după Evaluare

ROMANVODA1Primele trei locuri ale clasamentului stabilit în urma mediilor obţinute de către elevii de clasa a VIII-a de la şcolile din Roman sunt ocupate de Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” şi şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”. Colegiul Naţional „Roman-Vodă” şi şcoala „Vasile Alecsandri” s-au situat, aşa cum ne-am obişnuit, şi în acest an, în fruntea clasamentului realizat în funcţie de mediile obţinute de elevi la probele Evaluării naţionale. Cea mai mare medie a obţinut-o, şi în acest an, Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, care a avut o singură clasă a VIII-a, cu 34 de elevi. Media pe care absolvenţii acestei clase au obţinut-o este 8,69. Notele la matematică au fost mai mari decât cele la limba română la toate şcolile romaşcane. Pe locul al II-lea în acest clasament se situează şcoala „Vasile Alecsandri”, unde cei 115 absolvenţi au ridicat media şcolii la 8,44, mediile la limba română şi la matematică fiind 8,41 şi 8,47. Elevii acestei şcoli au obţinut 32 note de 10, dintre care 30 la matematică. Foarte aproape se situează şcoala „Alexandru Ioan Cuza”, ai cărei elevi au obţinut la examen media 7,90. Cei 99 de absolvenţi au fost mai buni la matematică decât la limba română, conform mediei generale 7,89, comparativ cu 7,82. Şcoala „Roman Muşat” (din cartierul Favorit), aflată sub coordonarea Liceului cu Program Sportiv cu o singură clasă, cu 32 de elevi a obţinut media 7,50. Şcolile „Mihai Eminescu” (fosta nr. 11) şi „Calistrat Hogaş”(cartierul Anton Pann) s-au situat la egalitate în continuarea clasamentului, cu media generală 6,50. Subiectele extrem de accesibile la matematică au făcut ca notele să fie mai mari decât cele la limba română. Luând drept criteriu media generală, 72,77% dintre absolvenţi au reuşit să aibă o medie peste fatidicul 5 dar, indiferent de medie toţi se pot considera liceeni având un loc asigurat.

Dan VASILIU