Colegiul „Cartianu”, gazdă pentru un Concurs național

eleviÎn acest week-end, La Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamţ s-a desfăşurat Concursul Naţional de Referate şi Comunicări Ştiinţifice- cu participare internaţională- „Ştefan Procopiu”. Este un concurs cu tradiţie, ajuns la a XXIV-a ediţie.

„Ca şi în ceilalţi ani, ne-au  onorat cu prezenţa distinşi profesori ai Facultăţii de Fizică, Universitatea „Al. I. CUza” Iaşi, inspectori şcolari ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Neamţ, reprezentanţi ai comunităţii locale. Şi, nu în ultimul rând, apreciem implicarea elevilor, părinţilor şi tuturor cadrelor didactice în buna organizare şi desfăşurare a acestei manifestări”, a afirmat prof. Mariana Paleu, director al Colegiului Cartianu.

Activitatea a început pe  9 mai 2015, la ora 10, când a avut loc concursul adresat elevilor, pe secţiuni: Ştiinţe- elevi de gimnaziu, Fizică- elevi de liceu şi Ştiinţe şi tehnologii- elevi de liceu. Ieri, la ora 10, a avut loc lansarea numărului 19/2015 al Anuarului Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamţ, după care a urmat prezentarea lucrărilor metodico-ştiinţifice ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, universitar, studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

Geanina NICORESCU