Colectiv-mania cucerește România

isu*Pompierii informează că au descoperit 89 de nereguli la societățile controlate și fac publice numele unor nouă unități care desfășoară activități tip club și discotecă, fără a avea autorizație de securitate la incendiu * Până la remedierea deficiențelor și în ciuda acestora, activitatea în respectivele localuri poate continua * Concluzia este că oricând se poate repeta un dezastru

Dezastrul din Clubul Colectiv atrage atenția asupra unui alt aspect, la fel de important ca toate celelalte desprinse din acest eveniment tragic. Chiar și în condițiile unor obiective care funcționează legal, cu autorizațiile și avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, există suficiente nereguli descoperite la controalele Inspecției de Prevenire, care, oricând, pot duce la un dezastru. Poate nu la fel de mare ca cel din București și nu de asemenea anvergură, dar cine poate măsura cât valorează o singură viață.

Controalele efectuate în ultimele 3 luni de Inspecția de Prevenire a ISU Neamț în cluburi și discoteci au scos la iveală deficiențe care pot părea minore comparativ cu sancțiunile valabile la acea dată, dar care separat sau cumulat pot provoca tragedii incomensurabile, cu efecte pe termen lung. Pornind de la instalații electrice defecte, nereguli la coșurile de evacuare a fumului, până la reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea ușilor sau a altor căi destinate evacuării ori nefuncționarea iluminatului de siguranță și chiar lipsa verificării periodice a stingătoarelor și a hidranților interiori, oricare din aceste deficiențe sancționate este la fel de gravă ca lipsa avizului de la pompieri și capabilă de reeditarea dezastrului. „Pe timpul acestor controale s-a constatat că 9 din cele 19 obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Aceste obiective au fost sancționate cu avertismente scrise pentru această neregulă și cu amendă pentru celelalte nereguli. Au fost stabilite termene concrete pentru intrarea în legalitate, urmând ca, până la sfârșitul anului 2015, să fie reluat controlul la aceste obiective“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Amenzile cumulează 42.500 de lei pentru 18 obiective, la care se adaugă 20 avertismente scrise, 35 avertismente verbale, toate pentru 89 de nereguli constatate. Adică, 89 de abateri care înseamnă tot atâtea cauze pentru posibile dezastre.

Este evident că aceste cluburi și discoteci au la dispoziție cam o lună de zile pentru a intra în legalitate. Dar, la fel de bine, își pot continua activitatea în tot acest timp, în condițiile descrise mai sus, astfel că riscul de a izbucni un incendiu pe fondul deficiențelor sancționate de inspectori rămâne. E adevărat că legislația s-a modificat recent și există încă o posibilitate pentru ISU de a interveni acolo unde sunt constatate abateri grave și, pe lângă amenzi de sute de milioane lei vechi, inspectorii pot opri temporar activitatea. Dar aceste reglementări se vor aplica de-acum încolo, la verificările viitoare.

Așa încât, cine răspunde dacă la obiectivele deja controlate izbucnesc incendii în perioada „de grație“, acordată pentru remediere și intrarea în legalitate? Nivelurile sunt mai multe și îi privesc și pe cei care aleg incinte nesigure, și pe cei care nu-și dau seama de riscuri și organizează în continuare activitățile în aceste spații. Toate spații publice, cum sunt numeroase instituții publice și alte obiective cultural-sociale din județ.

„Așa cum a fost prezentat și cu alte ocazii (bilanțuri, analize, ședințe ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, conferințe de presă) – chiar la Ședința Colegiului Prefectural din ziua de 28 octombrie a.c., când a fost prezentată situația constată de inspectorii de prevenire în obiectivele turistice, fiind făcute referiri la discoteci și cluburi – există și alte categorii de operatori economici sau chiar instituții care nu dețin autorizație de securitate la incendiu. În fiecare dintre aceste cazuri, cadrele Inspecției de Prevenire, pe timpul activităților de control și îndrumare, au constatat neregulile, au înștiințat persoanele responsabile ale obiectivului despre situație și au făcut recomandări pentru ca, în termene stabilite, să se intre în legalitate“, a mai precizat ofițerul de presă.

Amenzi de la pompieri pentru nereguli

Pe timpul controalelor din perioada august-octombrie 2015 au fost aplicate amenzi pentru următoarele nereguli:

– 4 amenzi având fiecare cuantumul de la 100 la 500 de lei, pentru nereguli la instalațiile electrice;

– 2 amenzi având fiecare cuantumul de la 500 la 1.000 de lei, pentru nereguli referitoare la coșurile de evacuare a fumului;

– 1 amendă având cuantumul de la 500 la 1.000 de lei, pentru neconsemnarea de către persoanele fizice și juridice în actele de transmitere temporară a dreptului de folosință, precum și de antrepriză a răspunderilor ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor;

– 1 amendă având cuantumul de la 1.000 la 2.500 de lei, pentru neelaborarea, neaprobarea sau nedifuzarea deciziilor prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor, precum și a documentelor specifice, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

– 2 amenzi având fiecare cuantumul de la 1.000 la 2.500 lei, pentru neafișarea și neactualizarea, după caz, conform reglementărilor tehnice specifice, a planurilor de intervenție, a instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor, a planurilor de depozitare, precum și a planurilor de evacuare în caz de incendiu;

– 4 amenzi având fiecare cuantumul de la 1.000 la 2.500 lei, pentru reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea ușilor sau a altor căi destinate evacuării ori nefuncționarea iluminatului de siguranță;

– 4 amenzi având fiecare cuantumul de la 2.500 la 5.000 lei, pentru neverificarea periodică a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, hidranți interiori).

Discoteci fără autorizație de la pompieri

Cele 9 unități care nu au autorizație de securitate la incendiu:

– SC Bliss Fashion SRL Piatra Neamț;

– SC Patirom SRL Roman;

– SC Costy Drink Club SRL;

– I.I. Stan Diana Maria Girov;

– SC Londy’s SRL Tămășeni;

– SC Alice & Beatrice SRL;

– SC Trend Invest ISF SRL;

– SC Marc Mary SRL Doljești;

– SC Beea Caffe SRL Doljești.

Cristina IORDACHE