Colecţii şi colecţionari celebri, pe Terasa Restaurantului Unic

targ cartofilie

Vor fi prezenţi „părintele” colecţionarilor români, nemţeanul Silviu N. Dragomir şi preşedintele Carto-Clubului Român, Şerban Drăguşanu

 

Sâmbătă, începând cu ora 8.00, va avea loc, pe terasa Restaurantului Unic, Târgul Colecţionarilor – eveniment prilejuit de cea de-a XXI-a ediţie a Simpozionului Naţional de Cartofilie. Iubitorii de istorie şi cartofilie vor putea participa, de la ora 10.00, la Simpozionul Naţional de Cartofilie, manifestare care poartă un titlu generos: „Istoria şi poveştile de lângă noi”.

„Vor fi prezenţi colecţionari cu obiecte de colecţie diverse, din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Bacău, Iaşi, Suceava, Botoşani. Fiecare colecţionar va încerca să lege obiectul pe care îl prezintă, de o istorie a sa. „Tocul lui Ion Creangă” sau „Călimara lui Cuza” pot fi câteva exemple de poveşti atractive ale obiectelor expuse. Vor fi prezentate obiecte diverse, de la timbre, cărţi poştale, plicuri, piese de numismatică, până la cărţi, reviste sau discuri de colecţie. La manifestare vor fi prezenţi colecţionari de marcă din România, precum romaşcanul Silviu Dragomir, unul din cei mai mari colecţionari din ţară, acum în vârstă de 84 de ani, autorul a peste 10 volume cu subiect istoric şi cartofil sau Şerban Drăguşanu, preşedintele Carto-Clubului Român”, ne-a spus Viorel Nicolau, preşedintele Asociaţiei Filatelice Neamţ.

Simpozionul Naţional de Cartofilie se desfăşoară în perioada 3 – 6 iulie la Piatra-Neamţ, fiind organizat de Asociaţia Filateliştilor Neamţ, Clubul Colecţionarilor Piatra-Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ şi Federația Filatelică Română „Cartoclub”. Desfăşurate sub genericul „Parfum de ilustrate”, activităţile din acest an marchează împlinirea a 120 de ani de la editarea primelor cărți poștale ilustrate românești (1894 – 2014).

Manifestările au debutat încă de joi, 3 iulie, la orele 9.00, cu sosirea delegaţilor şi invitaţilor şi jurizarea Expoziţiei de Cartofilie şi de Literatură. Vineri, 4 iulie, a avut loc, la Muzeul de Istorie şi Arheologie, vernisajul Expoziţiei Naţionale de Cartofilie, cu participare internaţională, fiind lansate volumele „Piatra-Neamţ – Odinioară oraş european” şi „Personalităţi nemţene – Nicu Albu”.

Întâlnirea anuală a colecţionarilor de timbre, cartofilie şi valori numismatice are loc, la Piatra-Neamţ, începând cu 1994, când s-au împlinit 100 de ani de la editarea primei mărci poştale ilustrate.

Irina NASTASIU