Cod galben pentru zona de vest a județului

Până miercuri, 25 martie, la ora 10, zona de vest a județului Neamț se află sub atenționare de vreme rea. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei, temporar va ninge, moderat cantitativ (10-20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50-60 de km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70-90 km/h, viscolind ninsoarea. În Moldova, în intervalul 24 martie – 5 aprilie, conform estimărilor meteorologilor, mediile termice regionale vor fi scăzute în primele zile ale prognozei, când se vor înregistra temperaturi maxime de 2, respectiv 3 grade Celsius și minime de aproximativ -4 grade Celsius. Apoi vremea se va încălzi. Între 27 martie și 5 aprilie, regimul termic se va menține constant, cu temperaturi maxime diurne cuprinse ntre 13-14 grade Celsius, și minime nocturne de aproximativ 4 grade Celsius. În primele zile ale intervalului de prognoză, probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, iar după 28 martie vor fi ploi slabe, pe arii restrânse.(V.ANDRIEȘ)