„Coase-ți ia!“ la Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare

sezatoare 5În cadrul Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț funcționează, de aproape un an, un adevărat club al pasionatelor de artă populară din Piatra Neamț. Acestea se reunesc săptămânal, sub îndemnul „Coase-ți ia!“, pentru a duce mai departe o artă tradițională reînviată în ultima perioadă, și anume cusutul iilor populare.

Miercuri, 7 octombrie, artizanele s-au întâlnit din nou, de data aceasta într-un decor potrivit, care amintește de interioarele vechilor case țărănești.

„Activitatea acestora se va desfășura în sala cursurilor de artă populară, care a fost reamenajată în cadrul Școlii Populare de Arte. În noua sală se găsesc acum un război de țesut, păretare, covoare tradiționale și alte obiecte de uz casnic din gospodăria tradițională românească, reprezentând surse de inspirație pentru meșterițele iubitoare de artă populară“, ne-a declarat Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare.

În sala care va purta numele „Șezătoarea“, se vor desfășura și orele din cadrul cursului de artă populară, coordonat, ca și anul școlar trecut, de Mădălina Mariuțac. Proiectul „Coase-ți ia!“ are drept scop revitalizarea unei îndeletniciri tradiționale specifice zonei Neamț și readucerea în prim plan a celei mai frumoase piese de port popular românesc: ia. Proiectul s-a bucurat de mare succes în rândul iubitoarelor de artă populară, numărul membrelor clubului mărindu-se la fiecare întâlnire.

Irina NASTASIU