Clubul „Patronul & Juristul“

* Judecătorul Gheorghe MOROȘANU, colaboratorul nostru, este autorul cărții Patronul & Juristul, care a cunoscut patru ediții de succes, a cincea fiind în pregătire.

În fiecare zi, va prezenta una din cele 52 de rețete de afaceri proaste selectate. Azi,

Piciorul lui Dieu

Societatea R. a prins pe Dumnezeu de un picior: o comandă din Franța pentru utilajele sale. S-a făcut un contract, iar partenerul francez a deschis un acreditiv. Totul părea atât de sigur, încât fabricantul român s-a grăbit să trimită un prim lot de marfă, după care a așteptat primii bani. Banii nu mai veneau. S-au cerut explicații. Explicațiile sunau cam așa: citiți cu atenție acreditivul, el cuprinde două condiții: nu se discută decât cu toată marfa și toată suma odată, iar eliberarea sumei este condiționată de calitatea mărfii. Or, fabricantul nu trimisese decât jumătate din marfă, iar francezul s-a grăbit să formuleze un refuz calitativ: o diferență de 1-2 mm la dimensiunea unei piese, în fond grosiere, deci un moft. Afacerea proastă a fost pe cel puțin trei planuri:

– deși francezul avea un reprezentant în România, el nu a fost invitat să semneze recepția; fabricantul s-a bazat pe o simplă convorbire telefonică, în care respectivul a spus: „Eu vă cunosc marfa, dați-i drumul, nu sunt probleme“.

– acreditivul nu a fost citit cum trebuie; s-a dovedit încă o dată că, în textele juridice, un cuvânt poate întoarce soarta unui om sau a unei afaceri.

– în contract nu s-a prevăzut competența de jurisdicție a unei instanțe române. Deci, ca să-și scoată banii, fabricantul român trebuia să-l acționeze pe cumpărător la justiția franceză, ceea ce presupunea cheltuieli aproape la nivelul sumei de litigiu.

Gheorghe MOROȘANU

(Întrebări, relații, comenzi P&J (carte PC, formulare, CD legislație de bază), la:

tel. 0747/258.553,

Email: nihilsinegeo@yahoo.com

Facebook: Geo Moroșanu)