CJ Neamţ a început inventarierea drumurilor / Harta gropilor din judeţ!

drumuri sparte

Angajaţii compartimentului de drumuri din Consiliul Judeţean lucrează la întocmirea unei hărţi a gropilor care au apărut peste iarnă pe sectoarele de drum aflate în administrarea instituţiei. Termenul limită până la care vor fi radiografiate toate drumurile judeţene este finalul acestei săptămâni. Vicepreşedintele CJ Neamţ, Dan Manoliu a declarat că odată întocmită această evidenţă se va realiza o prioritizare a intervenţiilor pentru lucrările de plombare a drumurilor cu probleme.
”În funcţie de aceste date şi cum va permite vremea vom începe să acţionăm efectiv. Se va interveni cu plombări în baza unui program ce va fi stabilit în fiecare lună şi pe care îl vom discuta. Am observat că exista tendinţa să se intervină în locurile unde este mai uşor de pus în manoperă programul de reparaţii şi întreţineri curente şi se lăsau la sfârşit drumurile mai greu accesibile. Eu vreau să se acţioneze în funcţie de stadiul de degradare a drumurilor, adică unde sunt problemele mai mari să se intervină prima dată”, a declarat Dan Manoliu.
Pentru programul de plombări, vicepreşedintele CJ Neamţ spune că au fost alocate 7,1 milioane lei.
Alte 6,5 milioane lei sunt destinate lucrărilor de investiţii pe drumurile judeţene.
”Programul de investiţii va demara cel mai devreme în luna mai pentru a avea temperaturi adecvate. Nu vor fi însă investiţii noi până nu vor fi finalizate cele începute în ultimii ani, aici fiind vorba de alocări de circa 11,6 milioane lei. Pentru anul acesta avem alocate 6,5 milioane lei însă fondurile sunt pentru reparaţiile capitale de la podul de la Tupilaţi, continuarea lucrărilor începute în anii trecuţi şi studiile de fezabilitate pentru proiectele europene”, a declarat Dan Manoliu.
Consiliul Judeţean Neamţ administrează 44 de drumuri judeţene cu o lungime totală de 726 kilometri.

(Gabriel Apetrii)