Cireșele, mai scumpe decât kilogramul de carne!

*Ieri, prin Piața Mare din Piatra Neamț, trufandalele de sezon se dădeau cu prețuri cuprinse între 10 și 15 lei kilogramul *Fructele erau aduse din Italia sau din România, de la Vrancea și Satu Mare

Am trecut de jumătatea lunii mai, iar pe multe mese ale comercianților din piețele din Piatra Neamț au apărut deja trufandalele de sezon, cireșe și căpșuni. În prima fază, în urmă cu aproximativ o săptămână, piețarii comercializau kilogramul de astfel de fructe chiar și cu 70 de lei, adică aproximativ de 3 ori mai scump cât kilogramul de mușchi. Acum, prețurile sunt un pic mai creștinești, e vorba 15 lei. Cârcotași, mulți vânzători pun prețurile piperate pe seama pierderilor pricinuite de ninsorile din primăvară, când copacii erau deja înfloriți, iar frigul și alți factori și-au pus amprenta nefastă pe recoltă.
„Da, avem vânzări destul de bune, nu ne putem plânge, chiar și la aceste prețuri. Ce să mai zicem că în primele zile când am scos cireșe la vânzare, prețul kilogramului era de 50-70 de lei. Apoi, treptat, după câteva zile, costul lor a scăzut până la cel practicat în prezent“, ne-a spus ieri o vânzătoare din Piața Mare, din municipiul Piatra Neamț.
Și nu o putem contrazice, fiindcă în aceeași zi, trotuarele erau pline de persoane dornice să-și cumpere cele necesare traiului de zi cu zi, mai ales produse de sezon, legume, fructe și caș. Tot pe tarabe, se mai aflau la comercializare tot felul de răsaduri, care se dădeau cu 20 de bani firul, sau cu un leu, dacă erau puse în păhărele cu pământ. În aceeași zi, pe un trotuar aflat lângă noua construcție din piață se aflau înșirați zeci de oameni în vârstă, care își expuneau marfa chiar pe jos, rugând insistent trecătorii să le cumpere câte ceva, cu speranța că poate la sfârșitul zilei vor pleca acasă cu ceva parale în buzunare. Unele persoane mai miloase, chiar dacă nu aveau nevoie de câteva fire de pătrunjel sau de frunze de hrean, amabile, le întindeau câțiva bănuți.
Revenim la marfa de pe masa „bogaților“, și anume căpșunile mari, zemoase și aromate, care se topesc în gură. În funcție de calitate și proveniență, un kilogram se vindea cu aproximativ 10 lei. O bună parte din marfă era adusă din Satu Mare, iar cireșele din Grecia sau Vrancea. Dacă ne referim la roșii, nici acestea nu erau așa de ieftine. Și în cazul lor, costul diferă în funcție de calitate și proveniență. Cele de export, mari și zemoase, se dădeau cu 10 lei kilogramul, iar cele obișnuite se vindeau la jumătate de preț. La preț, pe tarabe, castraveții făceau casă bună cu prețul ridichilor, și anume 5 lei. Cartofii noi erau cu 2 lei mai puțin. Pentru un kilogram de varză, gospodinele plăteau în jur de 2 lei. Salata verde se putea lua cu un leu bucata. Pătrunjelul și mărarul erau în jur de 50 de bani legătura. Într-un capăt de piață, erau câțiva comercianți care vindeau tot felul de pui, care după câteva luni, se făceau numai buni de pus în uleiul încins din tigaie…

V. ANDRIEȘ