Consilierul judeţean Daniel Vasiliu, reprezentant al UNPR în legislativul nemţean, este noul împuternicit al Consiliului Judeţean Neamţ în Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii de interes judeţean Drupo Neamţ, după ce colegul său de consiliu, Ciprian Şerban, de la PP – DD, şi-a dat demisia din respectiva funcţie, la sfârşitul lunii mai. Acesta a obţinut 27 de voturi din partea colegilor din Consiliu şi nu a avut niciun contracandidat, după ce niciun alt grup nu şi-a exprimat dorinţa de a avea un reprezentant în AGA Drupo Neamţ. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în privinţa alegerii membrilor şi a preşedintelui comisiei de evaluare în vederea atribuirii contractului de concesiune a unui teren din patrimoniul public al judeţului Neamţ.
Iniţial niciun grup din Consiliul Judeţean nu s-a oferit să-şi desemneze reprezentanţi care să candideze la statutele oferite de această comisie, iar ca atare, Cristian Tapalagă, preşedinte al comisiei de urbanism, s-a autopropus pentru „postul” de preşedinte al comisiei de evaluare.
Consilierii judeţeni Constantin Iacoban, Constantin Sandu şi Gabriel Farcaş au fost propuşi de către preşedintele Tărâţă să fie membri şi supleanţi în respectiva comisie şi au şi obţinut majoritatea voturilor colegilor din Consiliu.
La final însă, proiectul de hotărâre a fost respins, de aceiaşi colegi care între timp s-au răygândit. În secret i-au votat dar în sine comisia de evaluare nu a primit girul consilierilor judeţeni. Preşedintele Culiţă Tărâţă a rămas surprins de atitudinea consilierilor.
„Sunt 15 voturi pentru, 15 împotrivă şi 3 abţineri. Păi una aţi votat în secret şi alta aici. Deci proiectul nu a trecut”, a spus amuzat de situaţie preşedintele Culiţă Tărâţă.
Este vorba despre o comisiei care ar fi trebuit să evalueze concesionarea, prin licitaţie publică, a unui teren în suprafaţă de 2.634 de metri pătraţi, aflat îm patrimoniul public al judeţului Neamţ, teren care ar fi trebuit transformat într-o bată sportivă. (I. Ştefănescu)