Cioacă de Neamţ: “Nu recunosc fapta!”

*Narcis Ţuţuianu vrea să vizioneze caseta cu înregistrarea momentului când maşina lui a trecut pe barajul de la Bicaz

Fiecare termen al procesului lui Narcis Costel Ţuţuianu aduce un element picant, pe ansamblu, dacă nu ar fi cinic. Dacă la primul termen, Cioacă de Neamţ, cum deja i se spune celui acuzat de uciderea soţiei Ramona Georgiana Ţuţuianu, a şocat audienţa cu mimica dezinvoltă şi zâmbitoare, ieri acesta a uimit din nou. Poliţiştii nu l-au mai adus de la începutul şedinţei, evitându-se astfel tensionarea atmosferei şi lungirea suferinţei  rudelor tinerei dispărute. În schimb, de când a fost adus şi până a fost scos din sală, Narcis Ţuţuianu nu a aruncat nici o privire înspre fosta lui mamă soacră sau cumnatele lui, iar când i s-a dat cuvântul a spus NU de la un capăt la altul.

Procesul fiind la primul termen şi acuzaţia de omor calificat cea mai gravă din cele cinci pentru care a fost trimis în judecată, instanţa i-a dat posibilitatea individului să-şi asume fapta astfel încât să scape mai rapid şi cu o pedeapsă mai mică. După ce s-a consultat cu avocata, care de altfel a pendulat toată şedinţa între boxa arestaţilor şi pupitru, Narcis Ţuţuianu a declarat răspicat că NU recunoaşte nici acuzaţiile, nici probele strânse la anchetă şi vrea să înceapă procesul. Instantaneu, mama Ramonei Ţuţuianu a izbucnit în plâns şi nu s-a mai oprit până când n-a ieşit din sală.

Deşi a studiat dosarul, cu tot cu rechizitoriu şi restul documentelor adunate în cele câteva mii de file, Narcis Ţuţuianu a cerut judecătoarei prin intermediul avocatei să dea citire actului de inculpare, şi acesta pe câteva zeci de pagini. Judecătoarea a privit avocata peste ochelari şi a purces la citirea în mare a rechizitoriului, în care, pe scurt, se relatează cum pe 22 ianuarie 2011 Ramona Ţuţuianu a plecat de la serviciu însoţită de patronul barului unde lucra, dar n-a mai ajuns acasă. Mama ei, pe care a sunat-o de pe drum şi i-a spus că vine imediat acasă, fiind foarte aproape, a aşteptat-o până la miezul nopţii, dar fata tot n-a venit. Pe 24 ianuarie, Magdalena Pruteanu a mers la poliţie şi a anunţat dispariţia fiicei ei şi aşa a început ancheta care avea să dureze aproape doi ani şi care a trecut inclusiv prin faza căutărilor cu scafandri a cadavrului Ramonei în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui, dar în zadar. Abia când anchetatorii au putut găsi şi trimite la analize petele de sânge din maşina lui Narcis Ţuţuianu şi au avut confirmarea că-i aparţine celei dispărute  l-au putut încătuşa şi în scurt timp inculpa.

Ieri, la tribunal, Narcis Ţuţuianu a refuzat ocazia de a pune capăt acestei atitudini. Nu a fost de accord nici cu pretenţiile băneşti ale familiei dispărutei, părinţii Ramonei şi cele patru surori cerând fiecare câte 150.000 de euro despăgubiri morale. Nu a fost de acord nici cu plata a 400 de lei lunar până când orfanul Ramonei va împlini 18 ani, e drept copilul nu este al lui, dar i-a ucis mama. Nici declaraţii la proces nu vrea să facă, spunând instanţei că din perspective lui este suficient ce a declarat la anchetă. Mărturii la care, spunem noi, se mai adaugă şi faptul că a picat testul cu detectorul de minciuni, probă de la care s-a mai ales cu o acuzaţie, cea de dare de mită. Când a înţeles că aparatul l-a “mirosit”, el a vrut să-i dea ofiţerului “atenţii” pentru a-i  schimba rezultatele testului.

Înainte de a stabili martorii şi următorul termen, instanţa a decis să-i prelungească lui Narcis Ţuţuianu arestarea cu încă o lună de zile, deşi avocata lui a cerut să fie pus în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea, că doar “nu mai poate comite alte infracţiuni”. Următorul termen este la sfârşitul lunii ianuarie, însă individul vrea să vadă şi caseta cu înregistrarea intervalului orar în care maşina lui a fost filmată trecând pe baraj în seara dispariţiei soţiei.

Cristina IORDACHE