*Începând cu 16 martie este interzis fumatul în „orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent“ *Valoarea amenzilor este cuprinsă între 100 și 15.000 de lei
Din data de 16 martie intră în vigoare Legea antifumat. Interdicția de a fuma în spații publice închise adoptată prin Legea nr. 349/2002 se aplică inclusiv la locurile de muncă și sunt anunțate controale din partea instituțiilor abilitate să constate modul cum se respectă aceste reglementări. „Prin această lege se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Amenda pentru persoane fizice este de la 100 la 500 lei, iar în cazul persoanelor juridice sancțiunile sunt amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității, la a doua abatere. Săvârșirea unei noi contravenții la prevăzută de legea antifumat se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
Pompierii sunt printre cei abilitați să constate nerespectarea Legii antifumat și să aplice amenzi, dar și polițiștii, jandarmii. Potrivit Ordinului ministrului afacerilor interne 47/2016 recent adoptat, sunt desemnați să constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale stabilite de Legea nr. 349/2002 ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române, personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov, precum și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.
Reamintim că prin Legea antifumat este interzis fumatul în „orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent“. Nu se fumează nici în spațiile de la locul de muncă și în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spațiu închis ori în aer liber. Nu se fumeaază în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare, de învățământ, nici în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.
Singura eexceepție se referă la celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.
Pe de altă parte, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale, cu respectarea unor condiții ce țin de aspecte precum acelea ca să nu fie spațiu de trecere sau de acces în spații publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilație funcționale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere și extinctoare și să fie amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea și stingerea incendiilor și să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat“, „Loc pentru fumat“.
Legea mai interzice și comercializarea produselor din tutun în unitățile sanitare și în cele de învățământ, de stat și private, precum și vânzarea la bucată a țigaretelor, țigărilor de foi și cigarillos.
Cristina IORDACHE