Cine a incendiat măcelăria de lângă Biserica Catolică?

macel2 *Pompierii aflați în apropiere au găsit două focare, despărțite de un perete care nu a ars

Marți, 18 octombrie 2016, în jurul orei 7:30, pompierii au fost anunțați că a izbucnit un incendiu la măcelăria de lângă Biserica Catolică de pe strada Mihai Eminescu, din Piatra Neamț.

De la detașamentul de pompieri, aflat la câțiva zeci de metri de locul solicitării, s-au deplasat în scurt timp un echipaj format din 3 ofițeri 8 subofițeri cu o autospecială de stins incendii și un echipaj SMURD. Militarii au evaluat situația și au găsit două focare, pe care le-au stins repede. „La locul intervenției pompierii au identificat două focare de incendiu, unul în vestiar și celălalt într-un birou, incinte despărțite de un perete care nu a ars“, a declarat sublocotenentul Maricel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Flăcările au fost stinse și militarii au stabilit că incendiul a fost provocat de cineva, cu intenție. „Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere“, a precizat sursa citată. Focul a făcut scrum documente contabile, niște haine și recipiente din plastic.

Poliția a preluat cazul și a făcut cercetări la fața locului, urmând să stabilească cine este autorul.

Cristina IORDACHE