Cine bea de dimineață, pacient la Iași poate ajunge

În dimineața de 6 august, un bărbat în vârstă de 40 de ani, beat criță, a fost acroșat de o mașină pe strada Ștefan cel Mare din Roman, în timp ce mergea, șerpuitor, pe marginea drumului. Victima a fost preluată de un echipaj de salvare cu medic și predat inițial la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman, cu diagnosticul traumatism cranian acut cu pierderea cunoștinței și traumatism facial. Având în vedere gravitatea cazului, medicul de la Urgențe a decis transferul pacientului la Clinica de Neurochirurgie „N. Oblu” Iaşi. Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că victima a fost lovită de o mașină în dreptul stației Peco, cu partea din față dreapta a autoturismului, la volan fiind un bărbat de 69 de ani, din Bacău. Șoferul nu consumase alcool, fapt stabilit de polițiști prin testarea de rigoare. Cu toate acestea, conducătorul auto nu este exonerat de vină. S-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Geanina NICORESCU