Cinci şcoli închise din cauza vremii

Din cauza drumurilor înzăpezite, ieri seară, se ştia deja că în cinci unităţi de învăţământ nemţene accesul nu va fi posibil nici în această dimineaţă. La Şcoala cu clasele I-VIII Boghicea nu vor putea ajunge decât elevii din imediata apropiere , însă pentru că marea majoritate a cadrelor didactice vin de departe, astăzi nu se vor putea ţine orele şi cei 402 elevi vor sta acasă. Cam aceeaşi situaţie este şi la Şcolile I-VIII Stăniţa, Bozieni şi Oniceni, dar şi la Liceul Tehnologic Valea Ursului. Cei 2.182 de elevi ce învaţă în aceste şcoli vor fi nevoiţi să recupereze orele pierdute în semestrul doi, după cum a precizat Gabriela Banu, inspectorul general şcolar adjunct: „Noi sperăm ca dimineaţă să nu ne confruntăm cu o situaţie similară şi la alte şcoli. Dimpotrivă, dacă nu mai ninge şi drumarii reuşesc să deblocheze câteva porţiuni de drum, ar fi foarte bine dacă se va învăţa măcar la unele din cele 5 şcoli. Este foarte greu să recuperezi orele şi de acum nu mai pot fi programate decât în semestrul următor”.