Cinci dascăli premiați de revista „Apostolul“, de Ziua Învățătorului

A doua ediție a Premiilor Revistei „Apostolul“ s-a desfășurat de Ziua Învățătorului, sărbătoare care a prilejuit și lansarea numărului 200 al publicației, vineri, 30 iunie, în Sala „Theodor Macarie“ a Liceului de Artă „Victor Brauner“ Piatra Neamț.

Premianții – care au fost selectați pe baza criteriului „performanța dincolo de catedră“, după cum au precizat organizatorii – sunt: Diana Bejan, profesor de fizică și informatică la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, Nadia Cîrcu, profesor de fizică și matematică la Colegiul Tehnic „Danubiana“ Roman și la Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ Piatra Neamț; Angela Iateșen, învățător în învățământul primar la Școala gimnazială „Arhimandrit Chiriac Nicolau“ Vânători-Neamț; Aloma Veiss, profesor de biologie la Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra Neamț; Adrian Sescu, profesor de fizică, directorul Colegiului Tehnic „Petru Poni“ Roman.

Organizatorii au fost Sindicatul Învățământului Neamț (președinte Gabriel Ploscă), Asociația Învățătorilor din Județul Neamț (președinte Liviu Constantin Rusu) și revista „Apostolul“ (redactor-șef Mircea Zaharia). (Z.C.)