Ciclism: Turul României ne ocoleşte şi în 2013

* În toate trei proiectele de traseu, doar Romanul apare, ca punct de tranzit

Ediţie rotundă- 50, Turul României din 2013 se va desfăşura în perioada 1-8 iunie. Organizatorii au pregătit mai multe variante de traseu. În zona Moldovei, se vor desfăşura trei etape, dar nici una nu începe şi nu se termină în Neamţ. Pe schiţele de hartă a Turului apare doar Romanul, ca punct de tranzit în etapa Botoşani- Bacău.

“Pentru a avea o sosire în judeţ, prima condiţie este să asiguri premii. Cu cât sunt mai mari, cu atât cresc şansele. Turul României este punctat de Uniunea Ciclistă Internaţională şi în funcţie de valoarea premiilor”, a precizat antrenorul Veloclub Piatra Neamţ, Nicolae Pienescu, oficial în Turul României foarte multe ediţii.

Traseul final al Micii Bucle din 2013 va fi stabilit după analizarea tuturor ofertelor locale. Ediţia a 50-a va avea cel puţin 7 şi cel mult 8 etape, iar startul se va da din Ardeal, de la Marghita, unde un întreprinzător face echipament pentru Turul Franţei. Caravana ar intra în Moldova pe la Vatra Dornei, de unde s-ar îndrepta către Botoşani, pentru a ajunge la Bacău şi Galaţi.

La Piatra Neamţ, Turul României s-a oprit ultima dată în 2008.