Ciclism: A ieşit soarele şi pentru Veloclub

* Pietrenii îşi pregătesc prima cursă pe puncte a sezonului, criteriu pentru loturile naţionale

În sfârşit, vremea le permite cicliştilor pietreni să se pregătească în regim normal pentru debutul competiţional. Din cauza frigului, sportivii de la Veloclub au pedalat mai puţin de la reluarea antrenamentelor pe şosea. Or, primul concurs oficial al sezonului este de fond.

 „Am făcut cam 40 de kilometri pe zi, antrenamente mai mult de rulaj şi ritmicitate. Sperăm că vremea va continua să se încălzească şi ne va lăsa să lucrăm şi la anduranţă”, a precizat antrenorul tinerilor ciclişti pietreni, Nicolae Pienescu.

Pietrenii încep sezonul la Cluj, pe 18 aprilie, când vor alerga în Cupa Voinţa, o cursă de fond, pe o distanţă de 80 de kilometri. Un preambul al Cupei FRC, programată în următoarele trei zile, cu tot atâtea etape. Pe 19 aprilie, are loc etapa de fond, tot de 80 de kilometri, o zi mai târziu se va desfăşura contratimpul individual (18 kilometri), iar concursul se va încheia, duminică, 21 aprilie, cu un circuit.

Cupa FRC este criteriu de selecţie pentru loturile naţionale de juniori, în care Nicolae Pienescu speră să aibă cel puţin doi sportivi.

„Sper să obţinem cât mai multe puncte încă de la primul concurs. Chiar dacă nu am avut cele mai bune condiţii de pregătire, băieţii pot compensa prin specificul lor de căţărători. Traseul ne avantajează din acest punct de vedere”, a declarat antrenorul celor de la Veloclub.

Clubul pietrean va concura la Cluj cu trei sportivi: Vasile Drăgoi, Daniel Cojocariu şi Ştefan Ilisei.