Cetatea Neamțului, cerută de administrația locală

Cetatea Neamt2*Pentru prima dată, consilierilor județeni li se propune să voteze dacă să fie dată sau nu Cetatea către Primăria Târgu Neamț

Consilierii județeni nemțeni vor avea de dezbătut, în ședința ordinară, de joi, 28 ianuarie 2016, un proiect de hotărâre care vizează trecerea obiectivului Cetatea Neamțului din administrarea Complexului Județean Muzeal Neamț în administrarea Consiliului Local al orașului Târgu Neamț. De suplimentarea ordinii de zi cu acest proiect este „responsabil“ consilierul județean Mircea Pintilie, care s-a angajat să aducă în fața colegilor din legislativul județean doleanța administrației locale din orașul în care locuiește.

„Solicitarea de trecere a Cetății Neamțului din administrarea Complexului Muzeal la Primăria Târgu Neamț e din august 2015, dar până acum nu s-a reușit introducerea ei pe ordinea de zi a unei ședințe de CJ. Între timp, la Târgu Neamț s-a primit și răspunsul de la Ministerul Culturii, legat de un astfel de transfer, și s-a comunicat faptul că pe cei de la minister nu îi interesează organizarea culturală din județ. Primăria Târgu Neamț a cerut Cetatea și pe vremea altei administrații, dar acum există un plan clar pentru punerea în valoare a acestui obiectiv de către autoritățile locale. Orașul Târgu Neamț este «oraș turistic de interes național» și va avea puterea să înființeze cu Centrul de Documentare și Informare Turistică, pentru a le fi de folos celor care vor ajunge în zonă ca să viziteze locurile pitorești de acolo. Cetatea Neamțului va fi preluată de către administrația locală cu tot ce înseamnă angajați, nu se va face nici o reducere de personal, și există angajamentul conducerii Primăriei că multe aspecte, care nu sunt tocmai cum ar trebui, vor fi îmbunătățite. Este mult mai simplu să se supravegheze activitatea de la fața locului, decât de la Piatra Neamț“, a precizat consilierul județean Mircea Pintilie.

Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a declarat că propunerea autorităților târgnemțene va fi supusă votului consilierilor județeni. „Datoria mea este să introduc proiectul pe ordinea de zi, dar decizia trecerii sau nu a Cetății Neamțului dintr-o administrare în alta va aparține colegilor mei consilieri județeni. E adevărat că este nevoie de o implicare foarte mare a celor de la Primăria Târgu Neamț dacă vor primi Cetatea, dar le va fi oarecum simplu pentru că vor acționa pe loc, nu va exista distanța care e acum între Piatra Neamț și Târgu Neamț. În spatele proiectului care va intra în dezbaterea consilierilor există o analiză foarte clară a punctelor tari și a celor slabe, în cazul transferului. Administrația din Târgu Neamț va avea de suportat și cheltuieli importante, nu se poate gândi doar la încasări, având în vedere că de când s-a redeschis Cetatea, după un mare proiect de reabilitare a ei, au apărut infiltrații, lucru revoltător! Înțeleg că își asumă și avantajele, și dezavantajele!“, a precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan. (Z.C.)