Cetatea a gâştigat derby-ul nemţean

Petrotub Roman – Cetatea Tg. Neamţ 1 – 3 (0 – 1)
Petrotub Roman şi Cetatea Tg. Neamţ s-au întâlnit vineri în ultima etapă de play off, iar oaspeţii de la Tg. Neamţ au câştigat meciul cu 3 – 1. Băieţii lui Ciprian Danciu au început bine disputa de pe stadionul Moldova şi au deschis scorul în minutul 18 prin Petrescu. Dutciuc a majorat avantajul oaspeţilor la 10 minute după pauză, iar Ionuţ Enache a redus din handicap în minutul 67. Acelaşi Petrescu a închis tabela cu 6 minute înainte de final, iar Cetatea a câştigat cu 3 – 1, rezultat în urma căruia trupa din Tg. Neamţ a încheiat campionatul pe poziţia a patra în turneul play off, cu un total de 25 de puncte, după 7 victorii 4 rezultate de egalitate şi 9 înfrângeri. „Ne bucurăm pentru acest succes, cred eu meritat, obţinut în faţa unui adversar valoros din seria întâi. Suntem mulţumiţi de evoluţia întregii echipe şi în acest meci şi pe durata întregului campionat”, a spus Iulian Roman, preşedintele de la Cetatea. De partea cealaltă, formaţia lui Vali Avădanei, în ciuda, eşecului, a încheiat stagiunea pe poziţia a doua, după un campionat aproape perfect, cu mici paşi greşiţi pe final de sezon. Petrotub are 9 victorii, 5 rezultate de egalitate şi 6 eşecuri, a acumulat 32 de puncte şi are un golaveraj pozitiv cu 32 de goluri marcate şi 25 primite. În celelalte meciuri din play off s-au înregistrat rezultatele: Bucovina Pojorâta – Ştiinţa Miroslava 0 – 1 şi FCM Dorohoi – Kosarom Paşcani 3 – 2.
Clasament, play off
1. FCM Dorohoi 20 11 7 2 36-16 40p
2. Petrotub Roman 20 9 5 6 32-25 32p
3. Ştiinţa Miroslava 20 8 2 10 26-29 26p
4. Cetatea Tg. Neamţ 20 7 4 9 20-27 25p
5. Kosarom Paşcani 20 5 9 6 24-22 24p
6. Bucovina Pojorâta 20 4 5 11 14-33 17p
ovidiu marc ceah2
Succes şi pentru Ceahlăul 2
Ceahlăul 2 Piatra Neamţ – Aerostar Bacău 5 – 1 (3 – 1)
Ceahlăul 2 Piatra Neamţ a încheiat cu o victorie actuala stagiune a ligii a treia, după ce s-a impus cu 5 – 1 în partida de pe teren propriu cu Aerostar Bacău, din ultima etapă a turneului play out. Formaţia pregătită de Ovidiu Marc a controlat în totalitate meciul cu vecinii de la Bacău, cărora le-au marcat 3 goluri în prima repriză şi două în partea a doua. Pentru echipa a doua a clubului Ceahlăul au marcat Iovu de două ori, Căruţă, Ungureanu şi Drăghiceanu, în timp ce pentru Aerostar a punctat Popa în minutul 31. Ceahlăul 2 a început perfect disputa de vineri şi a deschis scorul încă din minutul 4 prin Iovu, acelaşi jucător majorând avantajul gazdelor 14 minute mai târziu. Aerostar a redus din handicap prin Popa, însă Căruţă a refăcut avantajul de două goluri până la pauză, după ce a înscris în minutul 33. În partea a doua, antrenorul Ovidiu Marc a introdus de pe teren şi 2 jucători născuţi în anii 1998 şi 1999, Covasan şi Drăghiceanu, iar acesta din urmă a marcat ultimul gol al gazdelor cu zece minute înainte de finalul partidei. S-a terminat 5 – 1, iar în urma acestui succes, Ceahlăul 2 a încheiat competiţia pe poziţia a treia în clasamentul play out, cu un total de 25 de puncte, după 7 victorii, 4 rezultate de egalitate şi 5 înfrângeri. În disputa cu Aerostar, Ceahlăul 2 a evoluat cu următoarea formulă de echipă: Spiridon, C. Crăciunesc, Ghiară, I. Ungureanu, Scăpău, Argatu, Ivan Căruţă, Ihnatiuc, Plăcintă şi Iovu. Pe parcurs au mai intrat Drăghiceanu, R. Ungureanu, Covasan şi Rotariu. După meciul cu Aersotar, jucătorii de la Ceahlăul 2 au intrat în vacanţă şi vor reveni la pregătiri, în funcţie de program, pe 23 iunie sau întâi iulie. În celălat meci din play out, CSM Moineşti a trecut cu 1 – 0 în partida de pe teren propriu cu Bucovina Rădăuţi. Pentru antrenorul Ovidiu Marc, actuala stagiune a ligii a treia a fost una pozitivă cu Ceahăul 2.
Rep: Domnule Ovidiu Marc, aţi încheiat campionatul cu o victorie, cum a fost meciul cu Aerostar?
O.M: Într-adevăr a fost un meci foarte reuşit din partea băieţilor. Cred că am controlat partida în totalitate, am dominat şi ne-am creat foarte multe ocazii de gol. Am profitat de acest ultim joc şi am folosit 2 jucători care au evoluat pentru prima dată la acest nivel, Drăghiceanu şi Covasan, doi juniori cu real talent pe care clubul se va baza în viitor. Mă bucur că am câştigat şi felicit jucătorii pentru dăruire şi atitudine.
Rep: Cum ai caracteriza actuala stagiune a ligii a trei?
O.M: Consider că am avut un campionat bun cu Ceahlăul 2, am pierdut doar două partide, fără să punem la socoteală meciul de la Moineşti, când am jucat cu juniorii 2 pentru că atunci eram la turneul final al juniorilor 1. A fost un sezon bun şi pentru că am evoluat pe două fronturi cu acest lot, şi la liga a treia şi la nivelul juniorilor 1, unde cred că am realizat o performanţă foarte bună. Locul 6 pe ţară nu e un rezultat rău, după ce am avut un campionat bun, am jucat bine şi la turneul intermediar, iar la turneul final am întâlnit formaţii foarte bune cum ar fi Universitatea Cluj, Academia Hagi sau FC Braşov. Ca valoare, ultimul campionat al ligii a treia mi s-a părut destul de slab, sau dacă vreţi dezechilibrat. Au fost două sau trei echipe mai puternice, iar restul formaţiilor s-au luptat în partea de jos a clasamentulului. Per total sunt mulţumit de evoluţia băieţilor, având în vedere că am preluat echipa în iarnă şi, cu puţin noroc, puteam evolua şi noi în turneul play off.
Rep: Cum consideraţi promovarea în liga a doua a celor de la FCM Dorohoi?
O.M: Cred că este o promovare pe merit. Consider că cei de la Dorohoi şi-au dorit cel mai mult să promoveze deşi, ca joc, au fost şi alte echipe îndreptăţite să spere la promomare. Mie, ca joc, mi-a plăcut Kosarom Paşcani, dar se pare că în play off nu au mai repetat evoluţia bună din sezonul regulat. Dorohoi a vrut, a meritat, şi le urez succes în liga a doua.
Clasament, play out
1. Aerostar Bacău 16 10 0 6 31-16 30p
2. CSM Moineşti 16 9 0 7 28-23 27p
3. Ceahlăul 2 P. Neamţ 16 7 4 5 23-21 25p
4. Bucovina Rădăuţi 16 6 3 7 19-24 21p
5. Sporting Suceava 16 4 1 11 19-36 13p

Popadiuc a pierdut şi cu Rusia
Naţionala de fotbal a României sub 19 ani a pierdut şi cel de-al doilea meci din turneul de elită pentru calificarea la Campionatul European. Mijlocaşul Ceahlăului, Doru Popadiuc, a fost titulat şi în jocul al doilea, cu Rusia, pierdut de tricolori cu 1 – 3. Tricolorii mici au deschis scorul în minutul 23, prin Păun, însă ruşii au marcat cele 3 goluri după pauză şi au stabilit scorul final. În urma acestui meci, care s-a disputat tot la Mogoşoaia, naţionala sub 19 ani a României a pierdut orice şansă de a se mai califica la turneul final al Campionatului European. Marţi, în ultimul joc din grupă, România va întâlni echipa similară a Norvegiei.