Cetatea bine, Ceahlăul II în progres

miroslava-cetateDouă din cele 3 formaţii nemţene angrenate în liga a treia la fotbal, Cetatea Tg. Neamţ şi Ceahlăul II au debutat la finele săptămânii trecute în returul campionatului. Formaţia din Tg. Neamţ a obţinut un punct în deplasare, după 0 – 0 la Ştiinţa Miroslava, în timp ce Ceahlăul II a cedat cu 0 – 2 pe terenul liderului, Bucovina Pojorâta. Petrotub Roman a stat.

Ştiinţa Miroslava – Cetatea Tg. Neamţ 0 – 0

Fotbaliştii de la Cetatea Tg. Neamţ au debutat cu un egal în partea a doua a campionatului, după ce au remizat, 0 – 0, pe terenul celei de-a doua clasate din seria întâi, Ştiinţa Miroslava. Băieţii lui Dan Zavate au făcut un joc foarte bun şi au avut mare neşansă la Miroslava, de unde se puteau întoarce cu toate cele 3 puncte. După o primă repriză echilibrată, jucătorii de la Cetatea au reuşit o parte a doua excelentă, în care au ratat cel puţin 4 ocazii importante de a marca. Mai întâi, Bobric a trimis în bară în minutul 50, după care Miron a avut o oportunitate importantă, însă goal-kepper-ul gazdelor a respins. A urmat şutul lui Mariş de la circa 8 metri, după care, cu 10 minute înainte de final, acelaşi Miron a şutat puternic, însă mingea a lovit din nou bara. Pe final, gazdele de la Miroslava puteau da lovitura, însă Luca a avut două intervenţii bune şi la final, tabela a arătat la fel ca în primul minut, 0 – 0. „Cred că am pierdut două puncte la Miroslava. Tânărul antrenor Dan Zavate şi-a aşezat excelent băieţii în teren, iar gazdele nu au reuşit să se apropie de poarta noastră. Am avut ghinion în repriza a doua la multele ocazii pe care le-am avut, dar şi gazdele puteau marca pe final. E bun acest punct pe terenul unei echipe care se bate la promovare şi pentru moralul băieţilor, care au arătat că au caracter şi atitudine după o perioadă mai incertă la clubul nostru. Lipsa pregătirii din iarnă a fost compensată prin dăruirea băieţilor pe teren”, a spus după meci preşedintele Cetăţii, Iulian Roman. Cetatea a abordat jocul de la Miroslava cu Luca, Rotaru, Sobariu, Huţanu, Varea, Bucătaru, Chirilă, Mariş, Miron, Bobric şi Ungureanu, iar după pauză au mai intrat Olariu şi Mihăieş. Cetatea  este pe 4 cu 20 de puncte după punctul de sâmbătă, iar vineri, de la ora 15, va evolua pe teren propriu cu Aerostar Bacău.

Bucovina Pojorâta – Ceahlăul II Piatra Neamţ 2 – 0 (1 – 0)

Ceahlăul II Piatra Neamţ a pierdut cu 0 – 2 în runda de debut a returului, cu 0 – 2 pe terenul liderului, Bucovina Pojorâta. Gazdele au marcat cele două goluri prin acelaşi jucător, Buhăceanu, în cele două reprize, însă per total jocul nu a reflectat scorul de pe tabelă. Tinerii jucători pietreni au avut o evoluţie curajoasă la Pojorâta şi au pus multe probleme liderului din seria întâi, însă lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul până la final. La Pojorâta, pe banca tehnică s-a aflat Mihai Ionescu, care l-a înlocuit pe Costel Enache, acesta din urmă hotărând să părăsească satelitul Ceahlăului din cauza lipsei de interes din partea oficialilor clubului. Mihai Ionescu va fi ajutat în continuare de secundul Vali Avădanei. „Pe teren nu s-a văzut diferenţa din clasament dintre cele două echipe, ei pe primul loc şi noi pe ultimul. Am pus probleme gazdelor, am evoluat destul de bine, însă diferenţa de valoare a făcut diferenţa”, a spus secundul Vali Avădanei. Trupa pietreană a evoluat la Pojorâta cu Barna, Argatu, Mateciuc, Acuculiţei, I. Ungureanu, Rotaru, Iovu, Căruţă, Ivan, Plăcintă şi Nedelcu, iar după pauză a mai intrat Lazăr. Ceahlăul II a rămas cu 2 puncte ultima în clasament şi vineri, de la ora 15, joacă pe teren propriu cu Ştiinţa Miroslava.

Rezultate, etapa 14

Ştiinţa Miroslava – Cetatea Tg. Neamţ 0 – 0

Bucovina Pojorâta – Ceahlăul II 2 – 0 (1 – 0)

Aerostar Bacău – Sepsi Sf. Gheorghe 1 – 0 (0 – 0)

Bucovina Pojorâta – CSM Paşcani 3 – 1 (2 – 1)

Sporting Lieşti – AFK Miercurea Ciuc 2 – 1 (1 – 0)

Clasament

1.Bucovina Pojorâta  12  9  3  0  33-13  30p

2. Ştiinţa Miroslava  12  8  1  3  16-10  25p

3. Sepsi Sf. Gheorghe  12  6  2  4  17-10  20p

4. Cetatea Tg. Neamţ  12  5  5  2  18-13  20p

5. Aerostar Bacău  12  6  2  4  18-17  20p

6. Petrotub Roman  11  5  2  4  17-14  17p

7. AFK Miercurea Ciuc  12  5  1  6  18-19  16p

8. CSM Paşcani  12  3  5  4  19-15  14p

9. Bucovina Rădăuţi  12  3  4  5  16-24  13p

10. Sporting Lieşti  12  3  2  7  16-25  11p

11. FC Zagon  11  2  3  6  9-15  9p

12. Ceahlăul II  12  0  2  10  7-29  2p