Ceremonial restrâns pentru ultimii polițiști angajați

04/02/2017

La sediul Poliției Neamț a avut loc, joi, 2 februarie, ceremonia de depunere a jurământului de credință de către ultimii polițiști angajați din sursă externă care au promovat concursul recent încheiat.

Festivitatea a avut loc în sala de ședințe, cei 5 noi polițiști fiind onorați de prezența conducerii instituției și a polițiștilor din alte structuri. Ceremonia a fost deschisă de către inspectorul șef, comisarul șef de poliție Costel Paul Tablan, care a transmis atât felicitările din partea colectivului de polițiști, cât și mesajul conducerii Inspectoratului General al Poliției Române.

Noii polițiști, 3 bărbați și două femei, au fost încadrați la IPJ Neamț cu începere din data de 30 ianuarie și 1 februarie, în funcții de agent de poliție la structura de ordine publică, cazier judiciar, comunicații și informatică. (C.I.)