Cercetătorul „Laserului de la Măgurele“, premiat de Emilia Arcan

Emilia Arcan Cercetătorul Nicolae Zamfir a primit de la președintele Consiliului Județean Neamț „Premiul internațional de excelență Omului anului 2015“

Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a acordat, sâmbătă, 2 aprilie 2016, „Premiul internațional de excelență Omului anului 2015“ cercetătorului Nicolae Zamfir, ca o recunoaștere a meritelor și rezultatelor obținute în domeniul cercetării și dezvoltării și coordonării celui mai mare proiect de cercetare din România, „Laserul de la Măgurele“.

Premierea a avut loc în cadrul celei de-a șasea ediții a Galei Internaționale a Premiilor de Excelență „Demos T.N.“.

„O onoare mai mare pentru mine, ca român și ca președinte al Consiliului Județean Neamț, nu putea fi alta decât aceasta, de a felicita un cercetător de valoare al țării, al Europei, cu un om despre care zeci de generații vor vorbi, pentru că datorită dumnealui România va avea cel mai puternic laser din lume. La Măgurele, laserele de mare intensitate, aflate în grija domnului Nicolae Zamfir, vor produce cât 10% din puterea Soarelui! Ce realizare mai mare poate avea România? Vă mulțumesc, domnule Zamfir, în numele instituției pe care o reprezint! Prezența dumneavoastră aici este o mare onoare pentru județul Neamț, pentru orașul Târgu Neamț, pentru Asociația Pro Democrația, Clubul Târgu Neamț! Vă mulțumesc pentru marea atenție pe care ne-ați acordat-o! Pe dumneavoastră, organizatorii acestui eveniment, vă felicit pentru tot ceea ce faceți și aceleași calde felicitări le adresez tuturor premiaților și participanților!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.